Maşinile parcate neregulamentar, ridicate în Capitală. Unde suni dacă ţi se întâmplă

Florin Răvdan / 01 sep 2019 / 15:16 Salveaza PDF Comentarii
Foto: Radio Caiova
Descriere foto: Foto: Radio Caiova

Maşinile parcate neregulamentar pe bulevardele mari din Capitală sunt acum ridicate, potrivit unei decizii a municipalităţii. În primele două zile de la introducerea acestei noi reeguli s-au dat amenzi de peste 30.000 lei. 

În prima săptămână de după intrarea în vigoare a hotărârii, s-au dat amenzi de aproape 30.000 de lei. 

44 de mașini au fost luate cu platforma în Bucureşti. Dintre acestea, cele mai multe au fost ridicate din sectorul trei - 27 la număr. Locul 2 este ocupat de sectorul 1, unde până acum 13 autoturisme au fost ridicate iar în sectoarele 2 şi 4, angajații primăriei au luat cu ei doar 4 autoturisme.

La polul opus se află sectoarele 5 şi 6 unde niciun vehicul nu a fost ridicat până acum.  În vizorul poliţiştilor au intrat în special autoturismele care blocau intrările în spitale, trecerile de pietoni sau staţiile mijloacelor de transport în comun.

Cât costă parcarea neregulamentară

Tarifele de ridicare sunt 200 de lei pentru vehiculele cu masă totală de până în 5 tone și 270 de lei pentru vehiculele cu masă totală care depășește 5 tone.

În plus, proprietarii care vor să își recupereze mașinile vor mai trebui să plătească și un tarif de transport de 150 de lei pentru vehiculele de până în 5 tone și de 200 de lei pentru vehiculele mai mari de 5 tone.

Tariful de depozitare va fi de 150 de lei pe zi, iar calculul se va face pe intervale de 24 de ore începând cu data și ora depozitării, nefracționat, scrie observator.tv. 

Unde suni dacă ţi se întâmplă 

 

Vestea bună este că maşinile parcate pe trotuar - chiar şi ilegal - nu vor fi ridicate. Ci doar cele care încurcă traficul. 

Şi nu te anunţă nimeni că ţi-a fost luat autoturismul, aşa că nu-ţi rămâne decât să te interesezi singur cum să-ţi recuperezi bunul.

 

Pentru asta, ai la dispoziţie două numere de telefon:

- 021-9544 (Brigada Rutieră)

- 021-9752 (Poliţia Locală)


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27