Gheorghe Vlădan, autorul masacrului de la salonul Perla, din Capitală, a primit închisoare pe viață. Instanța motivează că atacatorul a pregătit crima. El era "liniștit", așa cum scrie în motivare, în momentul în care și-a împușcat soția de patru ori pentru a se asigura că a murit. Faptele săvârșite de Gheorghe Vlădan sunt cu atât mai grave cu cât atacatorul, în calitate de angajat al Ministerului Administrației și Internelor, trebuia să apere viața şi integritatea corporală a persoanelor. Mai mult, un alt argument adus de instanță este "periculozitatea deosebită a inculpatului".
Tribunalul București arată în motivare că Gheorghe Vlădan, care avea neînțelegeri cu soția, în momentul în care a atacat-o la locul de muncă a ales să-și "îndrepte acţiunea criminală şi asupra altor persoane absolut nevinovate aflate întâmplător în incinta salonului". Vlădan a trecut nepăsător pe lângă cadavrul soției și a țintit un martor din salon. El a fost calm și liniștit atât în timpul atacului cât și după.
În motivare se subliniază că Vlădan "a acţionat cu intenţie directă, în condiţiile în care a prevăzut rezultatul faptelor sale, uciderea persoanelor aflate în Salonul Perla, şi a urmărit acest rezultat", scrie Mediafax.
Magistrații adaugă că atacatorul de la Perla a pregătit crima. În susținerea acestei afirmații au precizat următoarele fapte efectuate de Gh.Vlădan:
- ridicarea armei de la magazin
- introducerea cartuşelor în cele două încărcătoare
-intimidarea victimei prin ameninţare
- pregătirea pistolului pentru executarea focului prin introducerea cartuşului pe ţeavă
- verificarea prezenţei victimelor la serviciu
- consumul de alcool
-modul în care faptele au fost săvârşite - folosirea unei arme de foc letale, perioada redusă de timp în care au fost trase cele 11 focuri de armă, distanţa de tragere, calmul afişat de inculpat, atât în timp ce executa focurile de armă, cât şi după săvârşirea infracţiunilor.
Încă trei gloanțe- moarte sigură
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu