Mărturii cutremurătoare despre Al Doilea Război Mondial

Mărturii cutremurătoare despre al doilea Război Mondial
Mărturii cutremurătoare despre al doilea Război Mondial

Transcrierile unor înregistrări realizate de serviciile secrete britanice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au dezvăluit pentru prima dată atrocităţile făcute de soldaţii germani obişnuiţi.

Înregistrările serviciilor secrete britanice spulberă astfel mitul că numai ofiţerii SS şi colaboratorii apropiaţi ai lui Hitler poartă responsabilitatea pentru crimele de război, violurile şi pentru alte fapte reprobabile comise în Al Doilea Război Mondial, informează dailymail.co.uk.

Între 1940 şi 1945, britanicii şi americanii au ascultat aproximativ 13.000 de germani şi mai multe sute de soldaţi italieni de toate rangurile şi din toate serviciile - mulţi dintre ei în centrul de detenţie pentru prizonieri de război din Parcul Trent, în nordul Londrei.Transcrierile înregistrărilor luate cu microfoane ascunse la prizonierii de război au fost adunate într-o carte: "Înregistrările secrete ale prizonierilor germani de război din Al Doilea Război Mondial" (On Fighting, Killing and Dying: The Secret Second World War Tapes of German POWs).

S-a sperat ca aceste înregistrări să dezvăluie secrete militare de importanţă strategică, în schimb, acestea conţineau conversaţii deschise şi necenzurate între soldaţi despre experienţe de război - de multe ori ca să se laude.

Prizonierii de război nu numai că vorbeau în detaliu despre violenţe extreme, ci şi arătau un fel de bucurie tulburătoare. "Îmi plăcea să împuşc orice - femei, copii. Era un fel de sport", mărturisea un soldat, în timp ce altul îşi recunoştea pasiunea pentru "a arunca bombe": "Adoram să arunc bombe. Te face să simţi furnicături, e un sentiment extraordinar. E la fel de plăcut ca atunci când împuşti pe cineva".


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25