Scrisoarea a fost tradusă și publicată pe pagina de Facebook Manzy:
"Am pornit marţi dimineaţa şi am ajuns ieri, la miezul nopţii. Am lucrat în ture de 14-16 ore, în ultima noapte am dormit sub cerul liber. Dimineața am primit mâncare, sandwichuri, iar seara griş, mâncare de linte, găluşte cu o bucată-două de carne. Apă, tot atâta cât primeau refugiaţii.
Nu e scandal. Ce aţi văzut la televizor (acea "revoltă") a fost pentru că un tip sirian l-a bătut pe un altul, afgan (sau invers), şi de-aici a pornit toată problema. Altfel, am avut grijă de 100 de oameni, uneori de unul singur, dar nu s-a auzit nici pâs. Le e foarte frică de poliţişti. Dacă luam bastonul în mână, toţi îşi plecau capetele, le era frică și să se uite la el. Condiţiile: sunt aşa cum sunt... dar dacă le-ar da cineva instrumentele necesare şi le-ar spune să curețe mizeria pe care au făcut-o, ar face-o. O fetiţă siriană, de vreo zece ani, a găsit undeva o mătură şi a făcut curăţenie în jurul ei, pe o porţiune mai mare. Am stat de vorbă cu medici, ingineri şi specialişti IT care vorbeau şapte limbi. Sunt foarte mulţi oameni educaţi printre ei. De la fetiţa pe care au operat-o pe cord acum o jumătate de an, la cuplul de 70 de ani, vin toţi.
Partea importantă e că nu sunt "infectaţi" cu idei violente, cel puţin majoritatea. Nu atacă, nu fură şi nu violează. Mass-media şi autorităţile îi provoacă și îi aduc la limita răbdării, asta se ştie, nu am înțeles de ce fac asta... Am stat de vorbă cu o fetiţă siriană, care spunea că peste vreo lună nu se va mai putea veni cu vaporul, după care primăvara vor începe iar să sosească. Te simți bine când toţi îţi mulţumesc frumos și sincer chiar şi pentru apa minerală răsuflată şi caldă. Un băieţel afgan m-a servit cu biscuiţi, o fetiţă siriană m-a învăţat un joc în care trebuia să batem din palme. A fost poate cea mai grea misiune a mea, din toţi aceşti ani în care am servit ca poliţist, dar a fost şi cea mai frumoasă.".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
