Martorii protejați în programul ONPM, amenințați de polițiști

Chestorul Adrian Bărăscu
Chestorul Adrian Bărăscu

Chinurile  la care erau supuși martorii intrați în programul de protecție încep să iasă la iveală. Procurorii au probe care arată că şeful de la Protecţia Martorilor, chestorul Adrian Bărăscu, i-a ameninţat pe cei pe care trebuia să-i protejeze şi le-a pus viaţa în pericol. Acelaşi lucru făceau şi cei din subordinea poliţistului, care în plus le cereau bani martorilor ca să nu-i dea pe mâna interlopilor.

Mai mulți martori-cheie au încălcat "legea tăcerii" în dosare de crimă organizată sau de înaltă corupţie, au povestit procurorilor calvarul pe care l-au îndurat din partea ofiţerilor ONPM, după ce au intrat în Programul de Protecţie a Martorilor (PPM). Aceştia erau cazaţi în locuinţe în zone rău famate, neamenajate şi nemobilate, închiriate la preţuri foarte mici, scrie Adevărul.

Vacanță în Dubai pe banii Oficiului

Banii care le rămâneau ilegal şefilor Oficiului erau investiţi în sediul de lux al ONPM, sau erau folosiţi pentru nevoile personale ale unor poliţişti angajaţi ai instituţiei. Astfel şi-ar fi făcut o vacanţă de 11 zile în Dubai şi chestorul Adrian Bărăscu. Acesta ar fi plătit din banii care li se cuveneau martorilor protejaţi 10.000 de euro pentru un concediu în Emiratele Arabe Unite unde ar fi mers cu una dintre subordonatele sale, psihologul Andreea-Violeta Liţă.

Chestorul Bărăscu ştia că cele mai multe cheltuieli sunt strict secrete. El a profitat de acest lucru şi ar fi ascuns deturnările de fonduri. Aşa că a interzis comunicarea datelor financiare către cei de la Audit sau Corpul de Control al MAI.

"Deci tu spune-le să plece, nu le dai nimic. Din dispoziţia mea nu le dai nimic. Luni să vină să stăm de vorbă. Şi închide-ţi telefonul. Le-am spus că eşti plecat, luni mergem şi discutăm", erau ordinele lui Bărăscu.

[citeste si]

Directorul adjunct al ONPM, comisarul-şef Cristian Pintilescu, cercetat sub control judiciar în acest dosar, era şi el unul dintre oamenii de încredere ai lui Bărăscu: "Dimineaţa, la 7.00, mi-e să nu ne cheme ăsta, în uniformă. Da' haideţi ca să nu mai vorbim pe telefon..., că dăunează grav libertăţii".

De obicei, un martor intră în program cu întreaga familie. Cu toţii primesc identităţi noi şi, de cele mai multe ori, o indemnizaţie lunară fixă pe membru de familie. Legătura cu autorităţile o ţin, de regulă, prin intermediul a doi ofiţeri de legătură, şi merg periodic la un psiholog.

Martor în dosarul aflat acum pe masa procurorilor DNA este şi un fost psiholog din ONPM. Acesta le-a povestit anchetatorilor drama prin care a trecut un martor protejat, alături de familia sa. "A fost relocat într-o comună mică, într-o casă dărăpănată, fără apă curentă sau sobe.

Martorul s-a plâns psihologului că are probleme şi cu decontarea unor medicamente şi bunuri. El a povestit inclusiv un episod în care a fost agresat fizic chiar de chestorul Adrian Bărăscu, care se afla în stare de ebrietate", arată anchetatorii. Din actele de la dosar reiese şi cum ofiţerul de legătură Aurel Lehăduş se eschiva în diferite moduri să-l ajute pe martorul protejat. Ba mai mult, la un moment dat i-ar fi cerut acestuia ţigări de contrabandă şi cafea în schimbul ajutorului.

Una dintre cele mai şocante mărturii date în faţa anchetatorilor este a unui martor protejat, care a vrut să se sinucidă. Asta după ce poliţiştii nu îi găsiseră un loc de muncă aşa cum au promis şi nu mai avea bani din ce să trăiască.

O altă mărturie, la fel de dură, este a unui martor protejat, căruia ofiţerii de legătură, printre care şi comisarul-şef Marcel Daniel Gomeajă, i-ar fi cerut 1.500 de lei pentru instalarea unui sistem de alarmă la domiciliu.

Amenințări că vor fi dați pe mâna interlopilor

Poliţiştii l-au speriat că întreaga familie este în pericol de moarte, dacă nu se vor muta în altă localitate. Ofiţerii i-au mai spus că declaraţiile sale au deranjat foarte mulţi oameni cu bani care sunt dispuşi să plătească pentru a-i face rău, inclusiv să-i răpească fiica, dar şi că vor fi filaţi de detectivi privaţi angajaţi de cei pe care şi i-a făcut duşmani, prin declaraţiile date împotriva lor.

Comisarul-şef Felicia Violeta Popa era cea care în acte trebuia să aranjeze toate cheltuielile ONPM. Ea a fost înregistrată atunci când şi-a arătat indignarea că se făceau cheltuieli inutile sau supraevaluate şi pentru a le masca era obligată, în acte, să schimbe destinaţiei fondurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel