Martin Schulz cere britanicilor să spună dacă vor să rămână în UE

Președintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a cerut britanicilor să organizeze rapid referendumul promis de premierul David Cameron privind rămânerea în Uniunea Europeană. Odată ce decizia de fond va fi luată, acesta spune că trebuie să se poarte negocieri privind o eventuală revizuire a raporturilor Marii Britanii cu blocul comunitar.

Martin Schulz vede astfel invers față de David Cameron succesiunea acestor două acțiuni. Premierul britanic dorește mai întâi renegocierea relațiilor Marii Britanii cu blocul comunitar, în sensul transferării mai multor atribuții de la Bruxelles către Londra, iar apoi, cel târziu în 2017, să convoace referendumul în urma căruia britanicii să decidă dacă acceptă să rămână în UE în noile condiții.

"Cred că ar fi mai bine ca britanicii să organizeze rapid referendumul. Astfel vor decide dacă vor să rămână în UE", a declarat Martin Schulz în fața presei la sosirea la o reuniune a Eurogrupului ce se desfășoară la Bruxelles.

"Odată ce (britanicii) se vor fi decis asupra chestiunii de fond, atunci vom putea discuta cu ei să vedem ce este mai bine de făcut", a adăugat președintele PE.

Totodată, el i-a transmis lui David Cameron să nu considere că ar fi posibil ca aripa eurosceptică din partidul său conservator să ceară UE să înainteze propuneri guvernului de la Londra pentru ca apoi britanicii să decidă dacă rămân mai departe în UE. "În Europa nu așa se procedează. Trebuie mai întâi să se ia o decizie de fond. Astfel se poate lucra ulterior mai ușor cu partenerii", a apreciat el, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel