Președintele Socialiștilor Europeni, Serghei Stanișev, a anunțat astăzi, la reuniunea PES din Bulgaria, că actualul președinte al Parlamentului European, germanul Martin Schulz, va fi candidatul stângii la șefia Comisiei Europene, transmite Agerpres.
Stanișev a precizat că PES este primul partid paneuropean care a inițiat o procedură transparentă de nominalizare a viiitorului președinte al Comisie Europene. "Martin Schulz este un european convins, un om care apără principiile noastre. Aceasta este cea mai puternică candidatură pe care o putem face în acest moment", a spus Stanișev.
Presa a vehiculat de mai mult timp că Schulz este un pretendent la funcția deținută în prezent de Jose Manuel Durao Barroso. Pe lângă portughez, care și-ar dori un nou mandat, bursa zvonurilor îi dă drept doritori și pe secretarul-general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding sau premierul polonez Donald Tusk.
Norica Nicolai declara pentru DeCe News pe nouă mai că Angela Merkel (PPE) i-ar putea susține candidatura lui Schulz, într-un anumit context: dacă după alegerile legislative din Germania cancelarul va fi nevoit să facă alianță cu socialiștii. Interpretând în această cheie, s-ar explica și poziția critică a lui Schulz față de guvernul Ponta, în vara lui 2012.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu