Mărmureanu: Cutremur catastrofal după 2040, care va afecta mai ales Moldova

gheorghe_marmureanu
gheorghe_marmureanu

În România nu se vor înregistra cutremure mari, de peste 7 grade pe Richter, până în 2040, iar primul de o asemenea magnitudine va afecta 25-30% din Capitală și mai ales Moldova, a declarat directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, prof. Gheorghe Mărmureanu.

„Cutremurele mari nu sunt periodice, acesta este un lucru foarte important, pentru că, dacă ar fi periodice, atunci seismologia nu ar mai fi ştiinţă. Apoi, nu ştiu câte lucruri în natură sunt periodice. Cutremure mari au fost în 1738, 1802, 1838, 1940...Deci sunt 102 ani diferenţă de la ultimul. După aceea, a urmat cel din 1977. Ce urmează acum? Ştiu sigur că urmează un cutremur de mare adâncime. Şi, făcând o analiză istorică - noi de fapt avem analize pentru 600 de ani, publicate la Academie, avem anumite rezultate, şi noi vedem că un cutremur catastrofal, de peste 7 grade, de 7,1, 7,2, 7,3 grade, nu poate fi mai devreme de 2040-2060, deci în perioada asta”, a declarat pentru NewsIn Gheorghe Mărmureanu. „Interesant este altceva, anume faptul că acest cutremur va fi foarte, foarte adânc. Cutremurele foarte adânci din Vrancea, atunci când se produc, canalizează energia principală, 78%, către nord-est, adică în Moldova românească, Republica Moldova, Ucraina, până la Moscova. Aşa cum s-a întâmplat întotdeauna, şi în 1802, şi în 1940. La cel din 1940, de exemplu, a fost foarte afectată Basarabia de atunci, dar şi Odessa, care practic a fost distrusă”, a explicat directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Citeşte şi:

Un nou cutremur în Vrancea, al treilea din această săptămână, al 12-lea de la începutul lunii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel