Mark Salling, actor, s-a sinucis

Actorul american Mark Salling, cunoscut pentru rolul din serialul de succes „Glee“, a fost găsit spânzurat de un copac, în Los Angeles.


Mark Salling, în vârstă de 35 de ani, îşi aştepta sentinţa într-un proces.

"Mark Salling a murit în dimineaţa zilei de 30 ianuarie. A fost o persoană blândă şi iubitoare, care făcea tot ce-i stătea în putinţă pentru a se revanşa pentru greşelile grave şi erorile de judecată din trecut", a spus avocatrul său, confirmând astfel decesul.

TMZ scrie însă că a fost vorba de o sinucidere. Salling a mai încercat să-şi ia viaţa în vara anului trecut, când şi-a tăiat încheieturile mâinilor. Actorul a fost salvat de colegul său de apartament, iar ulterior a primit consiliere psihologică.

Rol de băiat rău 

Mark Salling a jucat în serialul „Glee", difuzat de televiziunea Fox în perioada 2009-2015, interpretând rolul lui Puck, un bătăuş jucător de fotbal, care-şi dezvăluie o latură mai blândă când se alătură clubului Glee. Înainte de această serie, actorul a avut mai multe roluri minore în filme, inclusiv în horror-ul din 1996 „Children of the Corn IV: The Gathering".

Mark Salling era născut pe 17 august 1982, în Dallas. El este al doilea actor din "Glee" care moare, după Cory Monteith, decedat în 2013, la 31 de ani, în urma unei supradoze.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy