EXCLUSIV  Marius Marinoff: Noi astăzi – Bucureştiul – suntem cel mai mare infracţionist

Foto ilustrativ: Tom Fisk - Pexels
Foto ilustrativ: Tom Fisk - Pexels

Marius Marinoff, președintele Asociației pentru Reciclare și Management Integrat al Deșeurilor, a atras atenţia asupra problemei deşeurilor din Bucureşti. 

Marius Marinoff spune că situaţia gropilor de gunoi din zona Capitalei este critică.

"Noi încă mai găsim un locşor unde să mai aruncăm gunoaie. Uitaţi-vă la gropile de gunoi din Bucureşti care, real, sunt astăzi neautorizate. Noi astăzi – Bucureştiul – suntem cel mai mare infracţionist. Noi aruncăm gunoaie într-o groapă de gunoi care este neauturizată. Şi-a depăşit regimul de înălţime, are  o grămadă de probleme. Dacă noi suntem infracţionist, ca stat, ce să-i mai spunem unui amărât care are un business de cinci angajaţi şi a fost presat de situaţia cu Covid şi nu mai ştie cum să plătească salariile şi taxele la stat, dacă eu ca şi stat nu dau un exemplu.

Eu mă uit la autorităţi şi spun: sunteţi exemplu, vreau să fiu ca voi", a declarat Marius Marinoff, președintele Asociației pentru Reciclare și Management Integrat al Deșeurilor, la dezbaterea online ‘România și legislația europeană de mediu’, organizată marţi, 16 noiembrie, de către DC News Media Group.   

VIDEO: 

Context

În anul 2021, România s-a confruntat cu o serie de provocări pe Mediu, în special pe zona de legislație, cu impact major pentru industria de profil. Alături de proiectele naționale a existat și obligativitatea transpunerii unor directive europene.

Recent, a fost implementată directiva europeană privind limitarea impactului unor produse din plastic, iar efectele nu au întârziat să apară.

Un alt act normativ de care se discuta de ani buni în spațiul European și cel național este cel privind sistemul garanție returnare (SGR), care va intra în vigoare de anul viitor. Acesta a fost dentificat de experți și numeroase studii ca fiind unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru prevenirea poluării, în special cu plastic. Un raport al Comisiei Europene spune că SGR are potențialul de reducere a gunoiului cu peste 80%, iar nivelurile de reciclare pentru ambalaje de băuturi pot atinge 90-98%.

Actul normativ alături de o reciclare în creștere pot fi soluția pentru reducerea poluării masive cu care se confruntă România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel