Mariana Voicu, şef AJOFM, conflict de interese. ANI, decizie

Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Mariana Voicu, fost director executiv şi actual şef serviciu în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vrancea.

"În perioada 1 aprilie - 30 decembrie 2014, Voicu Mariana a semnat în calitate de director executiv decizia prin care a fost nominalizată echipa de management a proiectului 'Măsuri integrate pentru creşterea gradului de ocupare a şomerilor din regiunile SE, BI, NV', din echipa de proiect făcând parte şi persoana evaluată, în calitate de expert pe termen lung, respectiv responsabil grup-ţintă. De asemenea, Voicu Mariana a semnat şi aprobat pe parcursul derulării proiectului, atât în calitate de angajat în proiect, cât şi în calitate de director executiv, un număr de 26 de acte materiale", informează ANI, prin intermediul unui comunicat.

Persoana evaluată a încălcat astfel dispoziţiile art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003 potrivit căruia: "Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice".

Mariana Voicu, informată despre procedura de evaluare

ANI menţionează că persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Voicu Mariana a depus la dosarul de evaluare două puncte de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Conform ANI, "fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (...) încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese (...) constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective".

"Persoana (...) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese (...) este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului", se menţionează în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel