Mariana Gheorghe, OMV Petrom: Reducerea accizelor propusă de Guvern, un element important

Reducerea accizelor propusă de Guvern reprezintă un element important, având în vedere că din prețul total la pompă 60% este reprezentat de accize, a declarat, joi, într-o conferință de presă, Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.

"Reducerea de accize este un element important având în vedere că din total preț la pompă 60% este reprezentat de accize. Reducerea oricărui element din formarea prețului la carburanți va avea efect pozitiv asupra cererii. Prețurile sunt determinate de 3 elemente importante, respectiv de cotațiile internaționale exprimate în RON care sunt în scădere și care sunt mai joase dar sunt volatile, în ultima parte a anului am avut sub 50 dolari, ieri a ajuns la 61-62 de dolari, taxarea și competiția locală", a spus Mariana Gheorghe Gheorghe.

Potrivit acesteia, dinamica celor trei elemente se va reflecta în prețuri.

"Dinamica celor trei elemente se va reflecta în prețurile noastre, noi având o politică moderată de prețuri ca să nu capturăm niciun vârf nici în sus nici în jos pentru că ar crea o distorsionare a pieței o altfel de politică", a mai afirmat oficialul OMV Petrom.

Citește și: PETROM, noi campanii în stațiile de alimentare

Potrivit proiectului de Cod Fiscal publicat miercuri de Ministerul Finanțelor Publice /MFP/, nivelul accizelor la motorină va scădea de la 1.897,08 lei/1.000 litri la 1.518,04 lei/1.000 litri (cu 20%), ca urmare a reducerii consumului de carburant și în special pentru a contracara fenomenul de alimentare cu combustibil de către transportatori în alte state membre cum ar fi Ungaria și Slovenia — unde se restituie o parte din accize sau Bulgaria care are un nivel redus de taxare.

De asemenea, la benzina fără plumb nivelul accizelor s-a diminuat de la 2.035,40 lei/1000 litri la 1.656,36 lei/1000 litri (cu circa 19%), iar la benzina cu plumb de la 2.327,27 lei/1000 litri la 1.948,23 lei/1000 litri (cu circa 18%).

Pe de altă parte, Codul Fiscal rescris prevede eliminarea nivelului redus al accizelor pentru motorina utilizată de transportatorii de mărfuri și persoane, având în vedere reducerea semnificativă a nivelului standard.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel