EXCLUSIV  Maria Dumitraşcu: Răul e chiar în faţa noastră, e lângă noi, aşteptând

plajă
plajă

Nu pierde şanse, timp, oameni şi nu te pierde pe tine. Pentru că în final, totul rămâne doar o amintire. Vei rămâne doar cu poveştile scrise şi cu dragostea din suflet.

Timpul trece. Atunci când eşti tânăr, ai impresia că viaţa e o nesfârșită călătorie, că ai tot timpul din lume şi că poţi face atât de multe… crezi că vor fi mulţi oameni de care te vei lega. Mai târziu, îţi dai seama că asta se întâmplă doar de câteva ori.

Dar timpul se scurge, te lasă în urmă cu trupul răvăşit şi sufletul încărcat.

Te vei trezi într-o zi şi vei realiza că viaţa a trecut pe lângă tine. Toate îţi vor părea îndepărtate, şterse, insipide şi totuşi atât de vii în inima ta, ca şi cum le-ai fi trăit ieri. Exaltarea timidă a inimii atunci când te îndrăgosteşti pentru prima dată, ziua când îl întâlneşti pe omul care îţi era sortit, marile suferinţe şi clipele de fericire; persoanele dragi, oamenii pe care i-ai întâlnit în calea ta, visurile neîmplinite, renunţările şi alegerile care ţi-au decis soarta. Îţi vei da seama că toate au trecut.

Trăieşte fiecare clipă şi creează poveşti. Trăieşte-ţi povestea 

Nu alerga după bunuri materiale, nici după fericiri iluzorii. Nu zăbovi în faţa unor uşi închise şi nu te bloca în trecut. Nu amâna să iei decizii şi nu-ţi fie teamă să lupţi pentru ceea ce-ţi doreşti. Ai curajul să rişti şi ai curajul să iubeşti. Căci lucrurile pe care nu le-ai făcut sunt mult mai cumplite decât cele pe care le-ai făcut şi le regreţi. Unele lucruri se întâmplă doar o dată şi oricât ai încerca să le trăieşti din nou, nu vor mai fi niciodată la fel.

Nu pierde şanse, timp, oameni şi nu te pierde pe tine. Pentru că în final, totul rămâne doar o amintire. Vei rămâne doar cu poveştile scrise şi cu dragostea din suflet.

Priveşte mereu viaţa în faţă. Şi mergi înainte, orice ar fi. Nu te uita în urmă. A trăi în trecut înseamnă a fi prizonierul unei lumi care nu mai există.

Regretele dor, toţi le avem. Dar ele nu ne înving dacă luăm tot ce e mai bun din ele: lecţia pe care ne-au dat-o.

Nu trăi pe lângă viaţă, fii actorul principal pe scena vieţii tale. Nu-ţi fie teamă să o iei de la început. Nu-ţi poţi găsi liniştea ignorând viaţa. Iubeşte-o pentru ceea ce e şi apoi las-o în urmă fără regret.

Nu căuta fericirea, n-o vei găsi niciodată. Dacă există, ea se află în zile aparent banale, ce pot schimba totul. Ea stă ascunsă în clipe… ce vor rămâne mereu doar o amintire.

Cu toţii am văzut mult rău pe lume, răul e chiar în faţa noastră, e lângă noi, aşteptând. Dar dacă avem credinţa şi iubirea în suflet, suntem invincibili. Sunt multe momente în viaţă care ne fac să vrem să renunţăm, să nu mai vedem lumina atunci când rătăcim prin beznă, să nu mai vedem frumuseţea vieţii, când ne zbatem într-un imens cenuşiu, dar dacă ne detaşăm de toate astea şi privim în urmă, ne vom da seama că lucrurile se întâmplă cu un scop, oricât de dureros şi nedrept ar părea, în toată dezordinea creată, ele vin să aşeze lucrurile, în ordinea lor firească. Pentru a învăţa şi a evolua.

Unii oameni care decad, aleg să-şi urâţească sufletul şi să se piardă definitiv în noroi. Alţii se umanizează prin durere şi devin mai buni, mai frumoşi, mai puternici, renăscând din propria cenuşă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel