Azi, când stăteam la coadă la casă, la un hipermarket, un om în vârstă scotea produsele din coş lent, cu mâinile tremurând, cu lentoarea obişnuită bătrâneţii, şi le punea cuminte pe bandă. O doamnă din spatele lui, foarte grăbită, i-a atras atenţia că e prea domol şi că ,,face mişto de ea.” Bătrânul a continuat să pună produsele pe bandă, ignorând-o complet pe femeia agitată. Aceasta, iritată peste măsură, a început să gesticuleze cu mâinile şi să ţipe, roşie la faţă: Tataie, n-am toată ziua să aştept aici. Hai mai repede, mişcă-te!” Mai avea puţin şi exploda. Ar fi zis ea mai multe, dar din nefericire pentru ea, bătrânul nu-i răspundea. Apoi, casierul a luat produsele din coşul omului, exclamând: ,,se grăbeşte la măritat doamna!”, le-a scanat repede şi i le-a pus într-o plasă. Bătrânul a zâmbit prietenos şi cu aceeaşi lentoare, a scos portofelul să plătească şi a numărat cu o atenţie sporită banii. Asta a fost picătura care a umplut paharul femeii nervoase. A răbufnit: Hai, bre, abia te mişti, te caută moartea pe acasă şi tu eşti plecat la cumpărături. Extraordinar, domne!”
Uităm cât doare un cuvânt. Ce forţă uriaşă are
Asistăm deseori la astfel de scene, la intoleranţa faţă de bătrâni, la stresul de zi cu zi care ne face nerăbdători şi ostili, la incapacitatea de a empatiza cu bătrânii, cu semenii noştri, de a ne pune în pielea celuilalt, de a aştepta la o coadă, adică la comportamente din ce în ce mai antisociale.
Uităm că de multe ori putem fi puşi în locul celui pe care nu îl tolerăm, că nu suntem centrul Universului, că omul care stă în faţa noastră la coadă nu se mişcă încet pentru a ne enerva pe noi, că odată cu îmbătrânirea apare şi lentoarea mişcărilor şi că noi înşine vom îmbătrâni şi ne vom mişca mai greu. Că nu ne va pica bine când alţii vor ţipa la noi că nu scoatem produsele mai repede din coş. Uităm, de asemenea, că nu ne-am luat hipermarket şi că trebuie să aşteptăm la o coadă, că trebuie să avem respect faţă de ritmul fiecăruia pentru că trăim într-o societate şi e nevoie să fim înţelegători şi să acceptăm pe celălalt. Şi să nu ne pierdem raţiunea doar pentru că am avut o zi mai proastă. Acele persoane, care se comportă ca femeia în cauză, cu siguranţă nu dispun de toleranţă şi empatie, ignoră realitatea pentru a vedea doar propriul adevăr subiectiv, îşi descarcă nervii şi stresul acumulat pe ceilalţi, pentru ele contând doar propriile nevoi.
Uităm să ne comportăm cu ceilalţi aşa cum am vrea ca ei să se poarte cu noi.
Uităm cât doare un cuvânt. Ce forţă uriaşă are. Uităm că putem răni pe celălalt în graba noastră. Nu ne mai găsim timp să îl vedem pe om. Aruncăm cu nervi şi cu venin în aproapele nostru, în loc să îl tratăm cu iubire şi cu respect, cu umanitate. Uităm să ne punem în pielea celuilalt. Uităm să ne comportăm cu ceilalţi aşa cum am vrea ca ei să se poarte cu noi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
