Maria Coman, mesaj celei care i-a schimbat viața în bine

Liga Profesorilor Exceptionali, initiativa a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, dedicată tuturor profesorilor din clasele I – XII, este în plină desfăsurare. 

Până pe 22 mai inclusiv, cadrele didactice încă se mai pot înscrie în campanie, care îi va răsplăti pe zece dintre cei mai merituoși, cu premii importante.

Maria Coman, realizatoarea și prezentatoarea emisiunii "Se întâmplă în România", de la Antena 3, vorbește cu afecțiune despre învățătoarea ei, un om deosebit, după cum se poate vedea în rândurile următoare: "Eu sunt stângace. La propriu. Adică scriu cu stânga, tai cu stânga, cos (teoretic, desigur :)) cu stânga. Pe cînd am intrat eu la şcoală, în mileniul trecut, ce e drept, aşa ceva nu era acceptabil. Cum să fii altfel, cum să ieşi în evidenţă, cum să faci altfel decât toată lumea?! Cei mai mulţi copii din generaţia mea au fost corectaţi automat. Corectaţi însemnând că au fost fortaţi să scrie cu dreapta.

[citeste si]

Specialiştii spun că dacă îi impui unui stângaci să scrie cu dreapta, îl obligi să gîndească altfel decât e programat genetic şi îi va fi mai dificil să memoreze informaţii, plus că va da răspunsuri greşite sau cu întârziere. Ei bine, fix în epoca în care toţi stângacii erau forţaţi să scrie invers, învăţătoarea mea, doamna Piţuru, m-a lăsat în pace. Să scriu cu stânga. Şi a stat cu mine, să mi arate invers ceea ce ceilalţi făceau cu dreapta. Şi era o doamnă în vârstă, dar înţelegea că nu poţi forţa pe cineva să fie contra naturii sale. I s-a părut mai important să ne înveţe să iubim cărţile, să citim poveşti, să ne dezvolte imaginaţia, decât să se alinieze unor reguli care s-au dovedit, iată, greşite. Cred ca locul unor astfel de profesori, care gandesc altfel decat este curentul si isi asuma responsabilitatea de a schimba generatii in bine, este in Liga Profesorilor Exceptionali. Mai sunt cateva zile de inscrieri, urmeaza procedura de votare a celor mai buni dascali dintre cei buni, de catre fostii si actualii elevi. Accesati site-ul fundatiadanvoiculescu.ro, pentru inscriere si votare", a spus vedeta Antenei 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel