Marele Picnic Cinematografic ShortsUP - distracție de weekend, la Mogoşoaia

Descriere foto:

Marele Picnic Cinematografic ShortsUP - ediţia a 6-a - se va desfăşura, de vineri până duminică, pe domeniul Mogoşoaia.

Scurtmetrajele care vor putea fi urmărite în cadrul evenimentului sunt "Instinct animal" - regia David Fine, Alison Snowden (Canada, 2018), "Matematică alternativă" - regia David Maddox (SUA, 2017), "Vihta" - regia Francois Bierry (Franţa/Belgia, 2018), "Nefta Football Club" - regia Yves Piat (Franţa/Tunisia, 2018), "Toate jucăriile" - regia Olga Osorio (Spania, 2016), "Ultimul şniţel" - Kaan Arici, Ismet Kurtulus (Danemarca, 2017), "Atenţie la minte!" - regia Floor Adams (Olanda/Belgia, 2019).

Câştigătorul Trofeului ShortsUP Audience Award, în valoare de 1.500 de euro, va fi decis de spectatori, votul urmând să se facă digital, pe www.shortsup.ro/competitie, precizează organizatorii.

Participanţii vor putea petrece un weekend de vacanţă cu hamace şi filme, frisbee şi standup paddle-ing, cea mai lungă masă de picnic şi cel mai mare ecran outdoor văzut la ShortsUP.

De asemenea, din oferta Marelui Picnic Cinematografic nu vor lipsi ateliere şi yoga, public readings, cocktailuri şi bunătăţi din Transilvania, slime şi slackline.

Organizatorii precizează că activităţile din cadrul evenimentului sunt împărţite în şase categorii - În familie, Sport în joacă, Mica Scenă, La masă, Muzică (poate şi dans) şi, evident, Cinema.

Program Marele Picnic Cinematografic ShortsUP


Vizitatorii pot participa la ateliere de orientare cu busola, atelier de supravieţuire în natură şi de alpinism cu Cercetaşii României; ateliere de lectură pentru copii împreună cu Humanitas Junior; atelier de Parkour pentru copii; tururi de birdwatching alături de Societatea Ornitologică Română, pentru a descoperi păsările din pădure; Water sports - Stand Up Paddle pe Lacul Mogoşoaia - SUP Academy.

Doritorii vor putea încerca să învârtă cercul de frisbee, profesionist, şi, de asemenea, se pot împrieteni cu scriitorii momentului la Mica Scenă - colţul de public reading.

Programul evenimentului este: vineri - între orele 18,00 - 23,30, sâmbătă şi duminică - între orele 12,00 - 00,30.

Biletele la Marele Picnic #6 sunt disponibile pe Eventbook.ro şi în librăriile Humanitas. În cazul în care vremea nu va permite desfăşurarea proiecţiei filmelor în aer liber, Marele Picnic se va reprograma în luna august, informează organizatorii.

Accesul la Marele Picnic se face pe aleea principală spre Palatul Mogoşoaia - Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti. Copiii sub 12 ani au acces gratuit în spaţiul de eveniment şi pot viziona filmele doar cu acordul părinţilor.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26