Marele jaf de la Poșta Română a fost dat de gol de... fugă și dejucat de polițiștii rutieri în patrulare.
Un bărbat de 36 de ani era cât pe ce să intre în istorie ca fiind autorul celui mai mare jaf din Poșta Română. În seara în care se aflau cei mai mulți bani în Poștă, în sucursala Timișoara, bărbatul a intrat și a furat 10 milioane de lei. Un jaf bine pus la punct, dat la pont, se pare, a ajuns să fie dejucat de o echipă de polișiști aflați în patrulare.
Oficialii Poliţiei Timiş au menţionat că descoperirea furtului a aparţinut poliţiştilor rutieri, acţiunea lor nefiind urmare a vreunei sesizări a Poştei Române din Timişoara în acest sens.
Chestorul de poliţie Alin Petecel a detaliat cum s-a desfăşurat întreaga acţiune care a dus la prinderea unuia dintre cei doi bărbaţi implicaţi în acest caz.
Un poliţist de la Drumuri Naţionale şi Europene, din cadrul Serviciului Rutier Timiş, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat, sâmbătă, pe strada Nicolae Titulescu din Timişoara, un autovehicul care, la vederea echipajului de poliţie, ar fi efectuat un viraj brusc, nejustificat, spre dreapta.
"Poliţiştii au pornit în urmărirea autovehiculului, reuşind blocarea acesteia pe o stradă din apropiere. La un moment dat, au coborât doi bărbaţi care au încercat să fugă de la faţa locului. În urma intervenţiei prompte a poliţiştilor, conducătorul auto, un bărbat de 36 de ani, a fost prins. În urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că plăcuţele de înmatriculare ale autovehiculului, eliberate de autorităţile franceze, aparţineau unui alt autoturism. În interiorul maşinii au fost descoperiţi 16 saci conţinând sume considerabile de bani", a arătat Alin Petecel, duminică, la o conferinţă de presă.
Investigaţiile ulterioare au confirmat faptul că banii au provenit dintr-un furt comis la sediul central al Poştei Române din Timişoara, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 10 milioane de lei. Cauza a fost preluată de Serviciul de Investigaţii Criminale, cercetările efectuându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Bărbatul de 36 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti, fiind prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă, potrivit şefului Poliţiei Timiş.
Poliţiştii de la Rutieră care l-au prins pe suspect au subliniat, în context, că acesta a fost cooperant, s-a supus somaţiei şi nu şi-a ascuns identitatea. Poliţiştii au explicat că au fost ridicate de către criminalişti şi alte obiecte din autoutilitară, dar nu pot da detalii în acest sens, fiind în curs de desfăşurare o anchetă. Ei nu au dat detalii nici despre cum au pătruns hoţii în sediul Poştei.
Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, a declarat, la Antena 3 CNN, că e ”O certitudine că au existat informații de la o persoană sau mai multe care cunosc bine compania. Nu știm dacă e o persoană angajată, fost angajat sau de la o firmă care ne prestează diverse servicii”. El a punctat că jaful a avut loc în ziua în care erau cei mai mulți bani în sediul Poștei Române din Timișoara. Banii erau depozitați într-un seif, așa cum se practică în toată țara, dar nu și-n buncărul destinat specific în Timișoara. ”Nu e un cerc foarte mare de persoane din Poșta Română Timișoara care aveau responsabilitatea banilor. Vorbim de un cerc de maximum 10 persoane” a mai spus Valentin Ștefan.
”Mai mult, banii nu au fost puși în buncăr, într-un seif unde depozităm banii. Aceasta este o neglijență. La sfârșitul programului, toți banii se închid în seif, dar la Timișoara nu e doar un seif, e un seif într-un buncăr, într-o zonă și mai protejată. În schimb, din ce am înțeles, au fost lăsați într-o cameră, sigur, securizată, cu alarmă, dar, totuși, nu s-a respectat procedura internă” a mai spus Valentin Ștefan, care a explicat că ei trebuie să vadă, la nivelul Poștei, cine este ultima persoană care a ieșit din camera cu bani, dar și cine ar fi trebuit să încuie banii în seif. Responsabilii vor fi concediați, a mai anunțat el. ”Mult mai important este să înțelegem dacă este un gest care se petrecea frecvent, adică nu se încuiau banii de fel, sau dacă a fost o scăpare. Dacă a fost o scăpare fix în seara în care s-a produs jaful, atunci cred că e mai mult decât neglijență în serviciu” afirmă directorul Poștei, sugerând complicitatea. El a spus că sunt mai multe elemente care ridică semne de întrebare. ”Un lucru e cert, nu a fost o coincidență tot ce s-a întâmplat sâmbătă” mai spune Valentin Ștefan, cunoscându-se că fix înainte de jaf a fost schimbată yala.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci