Un elev în vârstă de 15 ani, considerat marea speranță a chitarei clasice, a fost diagnosticat cu o boală gravă și are nevoie de bani pentru tratament.
Ioan Bănescu a fost diagnosticat cu cancer limfatic, iar tratamentul costă 50.000 de euro. Cazul a fost prezentat la Sinteza Zilei.
Singura lui şansă e operaţie la Viena. O intervenţie costisitoare, la care familia nici nu îndrăzneşte să viseze. Ioan Bănescu mai are de îndurat 2 luni de chimioterapie, apoi transplant de celule stem.
Victor Ciutacu și Mircea Badea au anunțat că strâng fonduri pentru salvarea lui Ioan.
VEZI ȘI: Riscul de cancer de ficat, redus de cafea. Câte cești trebuie să bei
”Avem disponibile – eu și Mircea Badea - două tricouri de joc de la FC Utrecht, oferite de Mihai Neșu Foundation, în care am alergat la Mișcarea contra statului. Spălate, ca să preîntâmpin întrebările tâmpite. Le scoatem la licitație după aceeași regulă simplă pe care am aplicat-o și când am ajutat-o pe campioana olimpică la canotaj Florica Lavric. Afișez mai jos conturile bancare unde sper să faceți donații. Cine plătește și își dorește să primească unul dintre cele două tricouri (cu autografele noastre) îmi trimite pe mail ([email protected]) copia ordinului de plată. Titularii celor mai consistente două donații vor primi tricourile”, scrie Victor Ciutacu pe blogul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu