EXCLUSIV  Marea Neagră "stă să fiarbă". Diaconescu: Controversă între est şi vest, în interiorul NATO

Ucraina începe joi exerciții militare, 'în oglindă' cu manevrele Rusiei în Belarus / Foto: Pexels.com
Ucraina începe joi exerciții militare, 'în oglindă' cu manevrele Rusiei în Belarus / Foto: Pexels.com

Cristian Diaconescu, preşedintele PMP, a atras atenţia asupra discuţiilor care au loc în interiorul NATO cu privire la priorităţi: să se concentreze asupra zonei central vestice confruntată cu problema migraţiei sau asupra celei estice, aflată sub umbra Rusiei, ţară care execută numeroase exerciţii militare în Marea Neagră. 

"În ultimul an, Marea Neagră tot stă să fiarbă. Tot timpul sunt nave militare, Rusia are lunar exerciţii militare în Marea Neagră; testează arme noi, inclusive rachetele hipersonice. Toate în Marea Neagră. Ar fi cazul ca NATO să se uite cu mai mare atenţie şi aici", a subliniat analistul politic Bogdan Chirieac.

"Sunt absolut de acord cu dumneavoastră. Discutăm uitându-ne pe hartă, fără a susţine în niciun fel abuzul în această proximitate estică, de la nord la sud, a NATO, dar în partea de nord nu există acest tip de activităţi militare, nu există acest tip de exerciţii. (…) Ştiţi care este problema? Facem un scenariu, cei care ne privesc să nu creadă că e vorba de o predicţie. Centrul spre vestul NATO e foarte preocupat de probleme care ţin de migraţie. Centrul spre est este foarte preocupat de proximitatea estică, din perspectiva securităţii.

Şi atunci se adună în jurul mesei miniştri, prim-miniştri, preşedinţi şi spun: ‘pentru apărarea spaţiului euro-atlantic avem nevoie de sume foarte mari de bani. Unde investim aceşti bani? Spre est, aşa cum cer Polonia, statele Baltice şi România sau spre centru vest, legate de coridoarele de migraţie?’ Partea central-estică nu prea este îngrijorată de migraţie, partea central vestică nu se aşteaptă la vreo mişcare bruscă dinspre răsărit care să le pună în pericol securitatea. Şi atunci să ştiţi că înăuntru este un clivaj din acest punct de vedere. Deci trebuie să te baţi pentru ceva ce pare, până la urmă, de bun simţ. Trebuie să te lupţi, pentru că şi acolo sunt politicieni, şi ei dau socoteală la ei în constituenţă", a răspuns liderul Partidului Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu.  

Ce a declarat Diaconescu despre viitorul summit NATO

"Din perspectiva României, avem o temă extraordinar de importantă, aşa cum o văd eu: o asimetrie între reacţia avansată a NATO în nordul îndepărtat, în statele Baltice, faţă de Marea Neagră. Faţă de Marea Neagră, reacţia – politic – este aceea de a fi una adecvată, potrivită tipului de criză. În zona Mării Baltice şi a statelor din vecinătate, reacţia NATO este imediată, şi automată la apariţia unui factor de criză. Din punct de vedere politico-diplomatic, deci există o diferenţă. Sigur că militar nu poate fi complinită într-o formă sau alta, dar nimeni nu-şi doreşte să se ajungă la o astfel de confruntare. Ori avem nevoie de o decizie care, după părerea mea, să asigure simetria şi să transmită acest tip de mesaj în afara NATO", a declarat, în cadrul unui interviu acordat DC News, Cristian Diaconescu, preşedinte al PMP.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel