Maramureş: Urbis a reluat transportul de călători în municipiul Baia Mare şi pe rutele rurale, întrerupt de o grevă

Transportul de călători din municipiul Baia Mare şi spre mai multe sate şi comune din vecinătate a fost reluat, luni după-amiază, după ce a fost suspendat din cauza unei greve spontane, a declarat, presei, liderul sindicatului din cadrul Societăţii Urbis, Gavril Ciceo, scrie Agerpres.

"Acum se circulă după programul normal pe toate rutele urbane şi rurale. Pasagerii, muncitorii dar şi alte categorii de călători vor ajunge la destinaţie în timp util", a spus Gavril Ciceo.

Greva spontană declanşată, luni dimineaţă, de şoferii societăţii Urbis Baia Mare a fost cauzată de refuzul administraţiei de a plăti orele suplimentare pentru zilele de sâmbătă şi duminică, fapt pentru care salariaţii au cerut public demisia directorului Ion Pop.

În context, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat în faţa celor peste 200 de persoane care protestau, că directorul Ion Pop trebuie să-şi depună demisia în faţa consiliului de administraţie, pentru că nu mai e dorit, dar şi pentru management defectuos.

Într-o scrisoare adresată primăriei Baia Mare, managerul Urbis, Ion Pop, a precizat că mandatul lui va înceta în momentul în care se va încheia procedura de selecţie pentru următorul mandat de director general. Mandatul acestuia în funcţia de manager expiră pe 20 iunie 2020.

Recent, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, i-a reproşat public directorului Urbis că societatea nu e performantă, că managementul este unul defectuos şi că solicită constant fonduri financiare Consiliului Local pentru funcţionarea societăţii fără a performa.

În anul 2018, Consiliul Local Baia Mare a finanţat Urbis cu peste 17 milioane lei, menţionează un raport oficial al unui auditor independent. Conform aceleiaşi surse, la sfârşitul anului trecut, Urbis avea venituri totale de 33,38 milioane de lei, cheltuieli de 34,03 milioane de lei, o pierdere financiară netă anuală de aproape 1 milion de lei şi datorii de peste 10,78 milioane de lei, sumă datorată la bănci, la furnizori şi la stat (impozite şi asigurări sociale).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel