Primăria Cupşeni a restricţionat temporar livrarea de apă în reţeaua comunală ca urmare a scăderii nivelului apei din bazinele de captare din cauza secetei, a precizat vineri, edilul localităţii, Lucia Butcure.
'Apa din bazinul de captare a scăzut vertiginos în ultimele zile şi nu mai putem asigura o livrare continuă de apă pe reţea. Am decis să sistem livrarea de apă în reţea pentru a mai putea strânge apa în bazin, iar în momentul în care avem suficientă apă, reluăm livrarea', a spus Lucia Butcure. Primarul comunei Cupşeni a mai precizat că restricţia la consumul de apă se aplică şi în satul Libotin, însă locuitorii ambelor localităţi deţin fântâni în gospodărie şi se pot aproviziona din acestea.
Cauza problemei, seceta
Lucia Butcure a mai menţionat că, în cursul acestei săptămâni, a fost observată o creştere a consumului de apă din cauza secetei prelungite şi a temperaturilor extrem de ridicate. 'În mod normal, nu avem probleme cu asigurarea apei în reţea pentru cele două localităţi - Cupşeni şi Libotin -, dar seceta prelungită şi temperaturile extrem de ridicate, ce în timpul zilei au ajuns şi la 34 de grade Celsius, au dus la creşterea consumului. E posibil ca o parte dintre locuitori să fi întrebuinţat apa şi la udatul grădinilor, probabil asta explică scăderea apei din bazinele de captare. (...) Cred că e doar o stare de moment, iar peste câteva zile o să reluăm livrarea apei către populaţie', a mai spus Lucia Butcure. Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş, comuna Libotin e singura din judeţ care a întrerupt temporar livrarea de apă către populaţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News