MApN: Detaşamentul românesc dislocat în Mali - prima misiune de evacuare medicală

Militarii români dislocaţi în Republica Mali au executat, marţi, prima misiune reală de evacuare medicală în teatrul de operaţii, anunţă Ministerul Apărării Naţionale. 

Potrivit unui comunicat al MApN, echipajele celor două elicoptere IAR 330 L-RM, unul configurat pentru evacuare medicală şi un al doilea cu rol de sprijin, s-au mobilizat în vederea evacuării unui militar ONU aflat în misiune de patrulare şi care intrase în şoc termic din cauza temperaturilor ridicate. 'Pe timpul deplasării cu aeronava, pacientul a fost asistat de echipa medicală formată dintr-un medic şi doi asistenţi medicali cu competenţe de evacuare medicală şi asistare a pacienţilor. După aterizarea aeronavei, pacientul a fost preluat de către ambulanţa din cadrul spitalului ROL 1 german pentru continuarea tratamentului şi supraveghere', se precizează în comunicatul MApN.

România contribuie, începând din luna octombrie, la eforturile internaţionale de menţinere a păcii cu un detaşament al Forţelor Aeriene, format din 120 de militari şi patru elicoptere IAR-330 L-RM, participant la Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA). 'Începând de marţi, detaşamentul 'Carpathian Pumas' a atins capabilitatea de operare deplină şi poate executa, sub comanda ONU, toată gama de misiuni, în conformitate cu mandatul MINUSMA', se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel