Manifestaţii fără precedent în Rusia, de la venirea la putere a lui Putin: Peste 10.000 de persoane protestează faţă de rezultatul alegerilor

rusia
rusia

Peste 10.000 de manifestanţi s-au adunat, sâmbătă, în centrul Moscovei pentru a denunţa rezultatul alegerilor parlamentare câştigate de partidul Rusia Unită, condus de premierul Vladimir Putin.

Piaţa Bolotnaia, unde autorităţile au autorizat un miting de 30.000 de persoane, este deja ocupată, iar sute de persoane continuă să vină la miting.

Impresionante forţe de ordine au fost mobilizate în centrul capitalei ruse.

Mii de persoane protestează şi în Extremul Orient rus, în cadrul zilei de mobilizare pentru denunţarea rezultatelor alegerilor desfăşurate duminica trecută.

Manifestaţiile sunt fără precedent de la venirea la putere a lui Vladimir Putin în anul 2000. Până acum, în ultima săptămână, forţele de ordine au reţinut 1.600 de protestatari la Moscova şi Sankt-Petersburg.

"Anulaţi scrutinul!", au strigat circa 500 de manifestanţi la Vladivostok. La Habarovsk, tot în Extremul Orient rus, au protestat circa 400 de persoane. Proteste similare au avut loc în mai multe oraşe din Siberia, dar şi în regiunea Urali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel