Manifestație privind intervenția rapidă în cazul urșilor periculoși la Întorsătura Buzăului

Manifestație privind intervenția rapidă în cazul urșilor periculoși la Întorsătura Buzăului / Foto: Pixabay
Manifestație privind intervenția rapidă în cazul urșilor periculoși la Întorsătura Buzăului / Foto: Pixabay

La Întorsura Buzăului va fi organizată o manifestație de susţinere a iniţiativei privind intervenţia rapidă în cazul urşilor periculoşi.

Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine din judeţul Covasna va organiza marţi, la Întorsura Buzăului, o manifestaţie de susţinere a iniţiativei ministrului Mediului, Tanczos Barna, privind intervenţia rapidă în cazul urşilor periculoşi care intră în localităţi, transmite Agerpres.

Manifestaţia, susţinută şi de autorităţile locale, va avea loc în faţa Primăriei Întorsura Buzăului, începând cu ora 12,00, iar la aceasta vor participa maximum 100 de persoane, au anunţat organizatorii.

"Îi invităm pe toţi cei care cred că viaţa oamenilor este în pericol, iar conflictele între carnivorele mari şi om sunt deja de nesuportat, să se alăture acestei iniţiative. La această manifestaţie pot participa maximum 100 de persoane. Acţiunea se va desfăşura ţinând cont de măsurile de protecţie şi prevenţie din contextul actual, purtarea măştii de protecţie şi distanţarea fizică sunt condiţii obligatorii", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Întorsura Buzăului.

Ordonanța de urgență anunțată de Tanczos Barna



Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat zilele trecute că pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care vizează intervenţia rapidă în cazul situaţiilor de urgenţă cauzate de urs.

"Propunem legislaţie care să permită unui detaşament format din jandarmi şi vânători să îndepărteze un animal periculos prin tranchilizare şi relocare sau prin împuşcare, în cel mult 24 de ore după raportarea atacului, în baza unei proceduri bine stabilite care să evalueze gravitatea situaţiei. Bineînţeles, măsurile vor fi graduale: când un urs intră pentru prima dată într-o zonă populată, trebuie să încercăm mai întâi să îl alungăm. Dacă apare de mai multe ori în acea localitate, animalul trebuie tranchilizat şi eliberat în sălbăticie. Însă, dacă ursul este periculos, agresiv şi atacă, singura soluţie este împuşcarea animalului respectiv", a declarat ministrul Mediului.

Potrivit acestuia, numărul atacurilor raportate la 112 a crescut la aproape 6.000 în perioada 2016-2021.

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba (UDMR), a anunţat, vineri, organizarea unei manifestaţii marţi, 29 iunie, în faţa sediului Ministerului Mediului, pentru susţinerea iniţiativei ministrului Tanczos Barna referitoare la intervenţie rapidă în cazul urşilor care intră în localităţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel