Manda: Nu suntem comisia lui Coldea

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului Român de Informaţii, Claudiu Manda, a declarat miercuri că 'Florian Coldea nu este al comisiei' şi a spus că nici comisia nu este a lui Florian Coldea.

'De felul meu nu comentez şi nu comentăm ce spun invitaţii la comisie, numai că am văzut în declaraţia domnului Coldea (Florian Coldea, fostul prim adjunct al SRI - n.r.) deja a doua oară când a făcut referiri de genul - comisia noastră. Vreau să spun că în această Comisie pentru controlul activităţii SRI suntem membri care am depus jurământul faţă de ţară în faţa Parlamentului, nu suntem comisia domnului Coldea şi nici domnul Coldea nu este al comisiei. La fel au apărut afirmaţii în spaţiul public legate de referirea domnului Coldea despre SRI ca şi când ar fi fost şi în acest moment în conducerea SRI. Am avut o discuţie cu cei din conducerea SRI şi au spus că nu se exprimă în numele SRI, în acest moment SRI are o conducere şi când are ceva de spus spune ea', a spus Manda la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că Florian Coldea 'nu a citit de pe nicio foaie' atunci când a fost audiat la comisie. 'Pot să vă spun că domnul Coldea, în cadrul comisiei, nu a citit de pe nicio foaie. În faţa presei a citit de pe o foaie probabil ce îşi pregătise înainte de comisie, am şi spus la un moment dat că lucrurile erau un pic diferite de ce s-a discutat în comisie. (...) E clar că vom mai avea audieri cu domnul Coldea şi nu cred că o să reuşim să finalizăm într-o singură întâlnire toate lucrurile pe care le avem de parcurs. În discuţia pe care am avut-o cu domnia sa a spus că în prima săptămână după Paşte nu o să poată, urmează ca de săptămâna viitoare să reluăm dialogul cu domnia sa şi să stabilim o zi de audienţă.

[citeste si]

Tot săptămâna viitoare, probabil marţi, o să mergem în control la Direcţia juridică a SRI să discutăm tot despre protocol, despre elementele pe care le-am auzit tot de la domnul Coldea', a încheiat Manda.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel