Man Nistor, decorat de Iohannis: Mi s-a făcut de două ori înmormântarea

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Man Nistor, care a fost deţinut politic în timpul regimului comunist, a fost decorat marţi de Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional 'Serviciul Credincios' în grad de Cavaler, prilej cu care a spus că a trăit 'răul absolut'.

'Am trăit răul absolut, închisoarea absolută. Nu se aseamănă cu nimic. Închisorile comuniste nu se aseamănă cu închisorile burgheze. Închisoarea noastră era izolare totală. Am aproape 13 ani de închisoare, niciodată nu m-a vizitat familia, n-am scris nicio scrisoare acasă, mi s-a făcut de două ori înmormântarea. Am trăit în ţara în care opresiunea şi crima erau organizate ca orice producţie industrială. Când intram în închisoare ni se spunea clar: 'Muriţi la locurile de muncă. Aici este locul unde este şi mormântul vostru, aici este locul suferinţei şi al mormintelor fără de cruci, a declarat Man Nistor la ceremonia de decorare de la Palatul Cotroceni.

Totodată, el i-a mulţumit şefului statului pentru decoraţiile acordate deţinuţilor politic din timpul regimului comunist. 'În loc de recunoştinţă pentru cei care au fost închişi avem reproşuri. Dumneavoastră sunteţi printre puţinii care ne apreciaţi aşa cum trebuie. (...) Am fost supuşi la nişte suferinţe pe care lumea nu şi le poate închipui. (...) Vă mulţumim foarte mult şi vă rog în numele tuturor să primiţi recunoştinţa noastră', i-a transmis Man Nistor lui Klaus Iohannis.

23 de deținuți politic, decorați

În cadrul ceremoniei de la Palatul Cotroceni au fost decoraţi 23 de deţinuţi politic cu Ordinul Naţional 'Serviciul Credincios' în grad de Cavaler şi 27 - cu Ordinul Naţional 'Pentru Merit' în grad de Cavaler.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel