Majestatea Sa Margareta a primit cheia orașului Ploiești

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a primit, vineri, cheia orașului Ploiești, în cadrul ceremoniei prilejuite de „Cupa Reginei” și „Cupa Regelui” la oină.

Potrivit Mediafax, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a primit cheia orașului Ploiești din partea primarului Andrei Liviu Volosevici, în cadrul ceremoniei de deschidere a „Cupei Reginei” şi „Cupei Regelui” la oină. Competiția a început după ce corul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, sub bagheta dirijorului Eduard Dinu, a interpretat Imnul de Stat al României și Imnul Regal. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a dat lovitura de începere a finalei „Cupei Reginei”, iar Alteţa Sa Regală, Principele Radu, a dat lovitura de începere a „Cupei Regelui”.

La finalul celor două meciuri de oină, primarul Ploieștiului, Andrei Liviu Volosevici, a decernat premiul „Take Ionescu”, iar viceprimarul Daniel Nicodim, a acordat premiul „Ion Luca Caragiale”. „Cupa Reginei” și „Cupa Regelui” la oină sunt evenimente sportive organizate de Federația Română de Oină în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Oina este sport național, aflându-se se sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României.

S-au aniversat 20 de ani de la revenirea Familiei Regale la Palatul Elisabeta

Palatul Elisabeta a fost reşedinţa Principesei Elisabeta a României, prima dintre fiicele Regelui Ferdinand. Ea a dorit să-şi clădească la Bucureşti, alături de Parcul naţional "Regele Carol II" (numit mai târziu "Herăstrău", iar în zilele noastre "Parcul Regele Mihai I"), o reşedinţă a cărei realizare a fost încredinţată unui arhitect în vârstă de numai 25 de ani, Corneliu M. Marcu. Lucrarea a început în anul 1936 şi a fost încheiată în anul 1937.

În seara de 23 august 1944, armata germană a bombardat şi distrus "Casa Nouă", reşedinţa suveranului, o clădire modestă cu etaj, din spatele Palatului Regal, pe locul căreia se află astăzi Sala Palatului.

În septembrie 1944, la întoarcerea de la locuinţa secretă din satul Dobriţa (judeţul Gorj), Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena s-au mutat la Palatul Elisabeta, cu permisiunea proprietarei clădirii. Suveranul şi mama sa au rămas aici până în dimineaţa zilei de 31 decembrie 1947.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel