Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, s-a întâlnit cu fiul lui George Soros.
Președintele Maia Sandu a ținut un discurs la cea de-a 76 Adunare Generală a Națiunilor Unite. Aceasta a declarat că Republica Moldova rămâne ferm dedicată „identificării unei soluții politice pașnice pentru conflictul din regiunea transnistreană a țării noastre, soluție bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional”
În cadrul discursului său Maia Sandu s-a referit și la provocările globale, pandemia Covid-19, schimbările climatice, securitatea internațională și democrație.
„Acum câteva săptămâni, țara mea, Republica Moldova, a sărbătorit cea de-a 30-a aniversare de la proclamarea Independenței sale. Vreau să folosesc această ocazie și să-mi felicit încă o dată concetățenii pentru această etapă importantă pentru noi toți! Împreună, am ales democrația și libertatea în locul corupției și al capturării statului. Și este o mare onoare pentru mine să mă adresez astăzi, în numele lor, acestui for de nivel înalt al ONU.
Multe voci susțin că multilateralismul nu mai este relevant în zilele noastre. Că nu mai putem lucra eficient împreună pentru contracararea provocărilor globale - și asta deoarece privim prea mult spre interior, ca urmare a propriilor noastre probleme copleșitoare. Totuși, lumea noastră se confruntă cu provocări extraordinare atât ca mărime, cât și ca esență. Și acestea, sunt convinsă, pot fi soluționate doar împreună“, a spus Maia Sandu.
„Majoritatea provocărilor globale de astăzi se revarsă peste granițele naționale, întrucât lumea noastră este mai interconectată ca niciodată. Pandemia Covid-19, schimbările climatice, provocările de securitate internațională în creștere și fragilitatea ordinii bazate pe reguli internaționale - toate ne obligă să muncim în comun în căutarea unor soluții durabile. Aceste probleme nu pot fi rezolvate în mod individual. Avem nevoie de eforturi internaționale autentice și concertate pentru a oferi soluții cu adevărat durabile pentru viitorul nostru.
Țara mea se confruntă direct cu unele dintre aceste provocări. Și astăzi eu stau în fața dumneavoastră pentru a transmite disponibilitatea noastră de a lucra cu instituțiile ONU și cu comunitatea internațională pentru a găsi soluții durabile la aceste provocări, care ne afectează în mod atât colectiv, cât și individual. (...)“, a precizat Maia Sandu la ONU, potrivit Deschide.md.
Aflată în SUA, Maia Sandu a avut o întâlnire și cu Alex Soros, fiul magnatului George Soros. Dezvăluirea a fost făcută chiar de Alex Soros, într-o postare pe pagina sa de Instagram, unde a atașat și o fotografie alături de președintele Republicii Moldova:
„A fost o onoare să mă întâlnesc cu Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, un reformator angajat și avocat anticorupție, în timp ce vizitează New York la adunarea generală a ONU“, a scris Alex Soros pe Instagram.
În ultima perioadă, Alex Soros a avut numeroase întâlniri cu mai mulți lideri mondiali, inclusiv Emmanuel Macron (vezi AICI), Edi Rama, premierul Albaniei și Kamala Harris, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu