Maia Sandu este bolnavă. Președintele RM a anulat întâlnirea cu secretarul general al ONU

Maia Sandu este bolnavă. Președintele RM a anulat întâlnirea cu secretarul general al ONU / Foto: Facebook Maia Sandu
Maia Sandu este bolnavă. Președintele RM a anulat întâlnirea cu secretarul general al ONU / Foto: Facebook Maia Sandu

Maia Sandu este bolnavă. Președintele Republicii Moldova nu va participa la evenimentele planificate pentru 9 mai.

Maia Sandu s-a îmbolnăvit. Președintele Republicii Moldova nu va putea participa, din motive de sănătate, la evenimentele publice planificate pentru astăzi, 9 mai. Totodată, a fost anulată și întrevederea și conferința de presă comună cu domnul António Guterres, Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, aflat la Chișinău.

Conferința se va ține la Guvern, împreună cu doamna prim-ministru Natalia Gavrilița, scrie Jurnal.md. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al Președinției. Deocamdată nu au fost oferite alte detalii despre starea de sănătate a Maiei Sandu.

Maia Sandu: Pe 9 mai, vom cinsti memoria celor căzuți în război, vom onora veteranii și vom vorbi despre pace!

Pe 9 mai, vom cinsti memoria celor căzuţi în război, vom onora veteranii şi vom vorbi despre pace, a declarat duminică preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un mesaj transmis în ajunul zilei de 9 mai, când în Republica Moldova sunt sărbătorite "Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei" şi "Ziua Europei", potrivit Agerpres.

Sursa citată menţionează că lidera de la Chişinău a publicat şi un video despre vizite la doi veterani de război, Ioil Lupaşco din satul Slobozia-Duşca (raionul Criuleni) şi Evghenia Pancişchina din Chişinău.

Pe de altă parte, Deschide.md aminteşte că preşedintele rus Vladimir Putin a adresat un mesaj preşedinţilor mai multor state-membre ale CSI, inclusiv Republicii Moldova, dar şi republicilor separatiste din Ucraina (Doneţk şi Lugansk) şi Georgia (Abhazia şi Osetia de Sud), pe care îi felicită cu ocazia marcării a 77 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste.

Reporterii Deschide.md au contactat-o pe Sorina Ştefîrţă, consilier pentru comunicare publică şi purtător de cuvânt al preşedintelui R.Moldova, pentru a afla dacă şi Maia Sandu i-a trimis lui Putin un mesaj similar de felicitare. "Preşedinţia nu a expediat nimănui astfel de mesaje", a fost răspunsul primit. Vezi mai mult AICI.

VEZI ȘI: Republica Moldova are pregătite ”planuri de urgență” pentru cele mai ”pesimiste” scenarii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel