Maia Morgenstern, povestire despre respectarea tradiției: Am ales o sărbătoare ce durează mult

Maia Morgenstern, Fructul Oprit
Maia Morgenstern, Fructul Oprit

Actrița Maia Morgenstern a povestit o întâmplare din copilăria asa despre ce înseamnă să respecți tradiția.

"Să ai răbdare. „DUSEA, tata, de ce? De ce să nu le aprindem pe toate?" întrebam în copilărie, foarte copilărie. O copilărie cam încercată de lipsuri. O copilărie, un copil ce a învățat să nu se plângă de lipsuri materiale. De frig, de foame, de privațiuni de tot felul. Nu ne plângem. Nu ne vaicarim. Alții o duc mai greu. Avem o casă, avem un acoperiș, avem ce pune pe masă. Gata. „De ce??? E Hanukka! E sărbătoare!!! Lumânări sunt. Le văd. Pe toate. De ce să le aprindem pe rând? De ce una câte una?? Ar fi mult mai frumos să le aprindem deodată. Mai multă strălucire. Mai luminos. Ce să mai așteptăm??", insistam eu", a scris actrița pe Facebook.

Lecția parintească

"DUSEA, tata, îmi răspundea: „Hanukka e o sărbătoare ce durează opt zile. În fiecare zi, o lumânare în plus. Cu răbdare și încredere. Cu perseverență și respect pentru semnificația, sensul sărbătorii. Istoriei. Pentru că Hanukka este și o comemorare istorică: a libertății și curajului. Macabeii au eliberat Templul. L-au consacrat reconsacrării. Dar asta o să înveți mai târziu." „Bine, bine..." răspundeam nerăbdătoare... „dar vreau să aprind toate lumânările acum! Acum! O să fie strălucitor și frumos!"

DUSEA, tata, răspundea inteligent și calm: „Prea bine. Dacă așa vrei tu, aprinde-le. Eu n-o să-ți interzic. Te previn, însă, că astea sunt singurele lumânări pe care le avem. Bunicii - părinții mamei - le-au adus. Altele nu mai sunt. Dar te rog să te gândești bine. Ești mare, ai cinci ani deja. Lumânările vor arde astăzi. Mâine nu vom mai avea... pe când, dacă vom respecta TRADIȚIA, vom avea lumină o săptămână întreagă. Opt zile. Alege!" Am ales. N-a fost ușor. Eram un copil. Am ales o sărbătoare ce durează mult. Mai mult", a concluzionat Maia Morgenstern.

Actrița a postat și o fotografie cu suportul de lumânări din copilărie.

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel