MAI, precizări despre pensiile militare după decizia CCR

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) vine cu precizări legate de pensiile militare, după ce CCR a decis că impozitarea pensiilor de serviciu este neconstituţională. 

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează miercuri că nu a existat, nu există şi nu se are în vedere intenţia de a promova, susţine ori elabora o iniţiativă legislativă în vederea modificării prevederilor legale privind sistemul pensiilor militare ori a condiţiilor legate de vârstă pentru accesarea acestui drept.

Precizările vin în contextul informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la modificarea condiţiilor de pensionare pentru angajaţii MAI, având în vedere acoperirea deficitului de personal.

"La nivelul Ministerului Afacerilor Interne nu a existat, nu există şi nu se are în vedere intenţia de a promova, susţine ori elabora o iniţiativă legislativă în vederea modificării prevederilor legale privind sistemul pensiilor militare ori a condiţiilor legate de vârstă pentru accesarea acestui drept. Aceasta este poziţia oficială a conducerii Ministerului Afacerilor Interne, asumată public şi susţinută inclusiv în cadrul declaraţiei de presă din data de 27 noiembrie", informează MAI, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel