Magistrații, VEHEMENȚI pe desființarea SIIJ. Chirieac: A fost MĂCEL

Irina Constantin / 30 dec 2019 / 21:45 Salveaza PDF Comentarii

Magistrații din România, prin vocea mai multor asociații, susțin că memorandumul de desființare a SIIJ este incomplet și inexact. Ei solicită, într-un comunicat comun, ca membrii Guvernului Orban să ”lase jocurile politice” și ”să nu uite că reprezintă România”, ceea ce vine la pachet cu obligația de ”a nu dezinforma”. 

Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO), Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Procurorilor din România (APR)  sunt asociațiile care au trimis comunicatul de presă comun în care subliniază că Guvernul României este obligat să prezinte cauzele și argumentele obiective care justifică înființarea SIIJ, ca structură în cadrul Parchetului General. Magistrații acuză că memorandumul de desființare a SIIJ este unui ”trunchiat și subiectiv”. ”Situația creată prin acest Memorandum este lipsită de justificare și, prin urmare inadmisibilă, în condițiile în care Curtea Constituțională a statuat expres ca SIIJ constituie o garanție legală a independenței individuale a judecătorilor. Memorandum-ul, având ca tema evaluarea cadrului legal cu privire la organizarea și funcționarea SIIJ, are un vădit caracter partizan, caracterizat prin superficialitate și omițând exact elementele esențiale ce caracterizează SIIJ", susțin judecătorii și procurorii.” acuză magistrații. Totodată, ei subliniază că Guvernul Orban ”omite să precizeze ca înființarea SIIJ a fost determinată de existența unei structuri similare ce funcționa de ani de zile în DNA (Serviciul privind combaterea infracțiunilor din justiție), înființat într-un mod vădit netransparent, printr-un ordin nepublic al procurorului-șef DNA, fără nicio consultare publică, fără motivare, fiind trecut discret prin colegiul de conducere al DNA, prin înscrierea sa fără alte explicații, ca ultim punct pe ordinea de zi", susțin procurorii și judecătorii din asociațiile precizate.” Un alt aspect important care ar fi fost ignorat în memorandumul de desființare a SIIJ este că era imperativă necesitatea asigurării unor garanții suplimentare de independența a magistraților față de anchetele penale abuzive ale DNA ce au constituit presiuni la adresa lor. Magistrații atrag atenția Guvernului că trebuie să prezinte toate elementele, nu o variantă superficială, omițând abuzurile descrise în Raportul IJ

Scopul desființării SIIJ

 

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat situația, la Antena 3: ”Această Secție- teoretic, pentru că ea n-a apucat să lucreze niciodată, că au refuzat să-i numească șeful, au ținut-o pe loc- era cea mai bună garanție că judecătorii pot da sentințele în funcție de lege și propria conștiință și procurorii ar proceda cu mai multă grijă în privința abuzurilor. Desființarea SIIJ arată că se dorește reîntoarcerea la războiul româno-român”, pentru acoperirea nenorocirilor din economie. 

”A fost MĂCEL”

 

Bogdan Chirieac subliniază că ”existența SIIJ ducea cu gândul că peste un an, peste trei, peste cinci, poți da seama pentru faptele tale” și amintește că ”războiul româno-român, din perioada 2014-2016, până când Eduard Hellvig a pus capăt războiului româno-român, cu protocoalele, cu desecretizarea și s-au asezat pe lege, a fost măcel. Măcel, măcel! Nu se știe de ce, s-au distrus firme românești, constructorii români nu mai există, s-au risipit muncitori, au plecat în străinătate, utilajele s-au dat la fier vechi, sunt niște distrugeri. Corupția nu s-a eradicat”.  

Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23