Magistraţii europeni condamnă protocoalele secrete. Chirieac: Document devastator

Mihai Ciobanu / 07 iun 2018 / 13:44 Salveaza PDF Comentarii
Protocoale secrete
Protocoale secrete

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat asupra rezoluţiei transmise de către organizaţia magistraţilor europeni - MEDEL care condamnă protocoalele secrete.

"Organizaţia magistraţilor europeni MEDEL condamnă cu fermitate încheierea de protocoale secrete între instituţiile din cadrul autorităţii judecătoreşti şi Serviciul Român de Informaţii, ce subminează statul de drept, democraţia, independenţa sistemului judiciar şi dreptul la un proces echitabil, încălcând astfel drepturile fundamentale ale românilor protejate de Constituţie şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, se afirmă într-o rezoluţie adoptată în plenara de la Bruxelles din dată de 24 mai 2018.

Este, în opinia analistului politic Bogdan Chirieac, un document devastator pentru "statul subteran" din România, un act care poate fi "începutul sfârşitului războiului româno-român."

"11 ani de MCV nu au reuşit să descopere protocoale secrete şi implicarea serviciilor în Înalta Curte şi în Parchet. Acum, iată, Asociaţia Magistraţilor Europeni vine şi atrage atenţia exact asupra acestui aspect. În plus, restul rezoluţiei este devastator! El arată că în România nu există stat de drept, există doar un stat subteran care a făcut dreptate după cum l-a tăiat capul.

Pentru prima dată încep să fiu mai optimist şi să spun că există şanse să se termine războiul româno - român. [...] În momentul în care intri în această zonă, de la prestigiul european al acestui ONG, opreşti influenţa altor ONG-uri care au salutat, au împins, au promovat actualul stat subteran din România ce compune atât magistraţi cât şi politicieni de rang foarte înalt, plus ofiţeri de securitate dar care, iată, se constată, nu au făcut un bine democraţiei şi ţării", a declarat Bogdan Chirieac într-o intervenţie la Antena 3. 

Oprirea războiului româno-român

"Oprirea războiului româno-român nu înseamnă în niciun caz oprirea combaterii corupţiei. Dar măcar vom afla amploarea distrugerilor. O să rămâneţi stupefiaţi când veţi constata distrugeri de zeci de miliarde de euro pentru România, în acest război şi, probabil, cel puţin o jumătate de milion de români care în această perioadă au plecat din ţară mergând la muncă în Europa, prin închiderea firmelor româneşti. 

De un an de zile, Occidentul are o imagine exactă a acestor distrugeri. Problema  este că n-au putut da înapoi fiindcă asta ar fi însemnat că prin interese, nu aş vrea să spun meschine, dar nu găsesc alt cuvânt, cei care au raportat acasă, din interes pentru România, au raportat că lucrurile merg bine, fără să vadă lucrurile profund negative care rezultau din utilizarea unor mijloace profund ilegale şi nedemocratice în ceea ce se numea lupta împotriva corupţiei", consideră analistul politic Bogdan Chirieac.

 

Vezi şi:Revocare Kovesi. Tudorel Toader, mesaj pentru Iohannis: Nici nu vreau să pronunț

 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24