Magazinele care vând produse din tutun minorilor, închise la a doua abatere

Foto: Pxhere
Foto: Pxhere

Centrele comerciale mari şi mici, inclusiv chioşcurile de cartier, care vând produse din tutun minorilor, vor fi amendate începând cu a doua abatere. Legea dispune şi suspendarea activităţii localurilor publice pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile şi în cazurile de servire cu băuturi alcoolice consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate şi a minorilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, precum şi a Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială. Legea prevede măsuri prin care operatorii economici care comercializează băuturi alcoolice şi produse din tutun să fie constrânşi să respecte legislaţia potrivit căreia este interzisă vânzarea acestor produse către minori, precum şi pentru descurajarea copiilor şi adolescenţilor să cumpere aceste produse.

Fără ţigări şi băuturi alcoolice pentru tinerii sub 18 ani

Potrivit actului normativ, nerespectarea interdicţiei de a vinde produse din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani se sancţionează cu „amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere; săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amenda contravenţională de 20.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii”. Contravenţiile vor fi constatate de către reprezentanţi ai Poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne, care vor aplica şi sancţiunile corespunzătoare.

Legea dispune şi suspendarea activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile şi în cazurile de servire cu băuturi alcoolice consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate şi a minorilor. De asemenea, este sancţionat consumul de băuturi alcoolice pe drumuri publice, în parcuri, pe stadioane şi terenuri sportive, în instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege.

Statistici îngrijorătoare

Un sfert dintre adolescenții din România au fumat cel puțin o dată în viață iar peste 50.000 fumează în mod curent, conform celui mai recent studiu global, Global Youth Tobacco Survey. La nivelul țării noastre, numărul țigărilor fumate de cei mici are o medie de 83.027.280 pe an, în contextul în care fumatul este prima cauză de îmbolnăvire în România și în lume – peste 36.600 de români mor anual din cauza fumatului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel