MAE salută publicarea de CE a Pachetului anual de Extindere a UE

Ministerul Afacerilor Externe apreciază că publicarea de către Comisia Europeană a Pachetului anual privind Extinderea Uniunii Europene reconfirmă angajamentul UE pentru avansarea politicii de extindere.

'Ministerul Afacerilor Externe salută publicarea de către Comisia Europeană, la 29 mai 2019, a Pachetului anual privind Extinderea Uniunii Europene. Comunicarea Comisiei reconfirmă angajamentul Uniunii pentru avansarea politicii de extindere, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor şi potenţialilor candidaţi, un obiectiv care corespunde importanţei deosebite acordate de România, ca preşedinţie a Consiliului UE, acestei politici europene, care şi-a dovedit succesul şi valoarea adăugată.

Preşedinţia României la Consiliul UE salută, în context, contribuţia actualei Comisii Europene, prin acest ultim Pachet extindere publicat în actualul mandat, pentru menţinerea politicii de extindere printre priorităţile agendei europene şi pentru sprijinul acordat partenerilor în îndeplinirea paşilor necesari pentru avansarea în acest proces', se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, România împărtăşeşte abordarea Comisiei Europene privind rolul transformator al perspectivei europene şi rolul politicii de extindere ca investiţie pe termen lung în asigurarea păcii, stabilităţii, dezvoltării economice şi securităţii Europei. 'În mod deosebit, salutăm sublinierea de către Comisie, în Pachetul extindere 2019, a faptului că politica de extindere corespunde intereselor proprii ale Uniunii, de ordin politic, securitar şi economic, precum şi evidenţierea necesităţii respectării angajamentelor Uniunii în materie pentru consolidarea sustenabilităţii proceselor pozitive care au avut loc în regiune.

Politica de extindere reprezintă un palier prioritar al dimensiunii externe a acţiunii preşedinţiei României la Consiliul UE, (...) fiind cel mai eficient instrument care a reuşit de-a lungul anilor să proiecteze valorile europene în vecinătatea Uniunii Europene. În promovarea acestui dosar, Comisia Europeană constituie un partener important al preşedinţiei române, în vederea realizării obiectivelor stabilite în raport cu partenerii din regiune', se menţionează în comunicat. MAE precizează că preşedinţia României la Consiliul UE salută recomandările formulate de Comisia Europeană privind deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv, o decizie în acest sens urmând să revină statelor membre. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel