MAE: România, abținere la votul ONU privind Palestina

adunarea_ONU
adunarea_ONU

România s-a abținut, joi, la votul din Adunarea Generală a ONU privind proiectul de rezoluție prin care Palestina a obținut statutul de stat observator ne-membru, subliniind faptul că Bucureștiul promovează dialogul și negocierile directe între cele două părți, informează un comunicat al MAE.

”România a votat abținere la proiectul de rezoluție propus şi a prezentat în cadrul unei intervenţii în sesiunea Adunării Generale argumentele pentru această poziţie. Totodată, s-a asociat declaraţiei prezentate de Uniunea Europeană privind contextul dezbaterii rezoluţiei. În intervenţie, România a subliniat că această decizie are la bază poziţia de principiu pe care România o promovează consecvent, bazată pe dialog şi negocieri directe între părţi, în cadrul formatelor de reglementare recunoscute la nivel internaţional şi al acordurilor existente. În baza aceleiaşi concepţii, România nu favorizează iniţiativele unilaterale, indiferent care ar fi partea iniţiatoare, întrucât acestea pot avea efecte contrare reluării negocierilor din procesul de pace”, precizează sursa citată.

MAE precizează că "rezoluţia adoptată nu facilitează recunoaşterea Palestinei ca stat şi nici accederea sa la organizaţii internaţionale sau tratate. Deşi recunoaşte aceste deziderate ca fiind obiective legitime ale poporului palestinian, România crede cu tărie că singura cale de a materializa viziunea soluţiei celor două state este reluarea negocierilor directe între israelieni şi palestinieni. Solicităm celor două părţi să se angajeze în acest proces fără precondiţii. România va sprijini orice iniţiativă care va servi acestui scop".

În continuare, documentul citat notează că România împărtășește evaluarea conform căreia ”unica soluţie viabilă pentru acest conflict rămâne cea promovată de Foaia de Parcurs a Cvartetului, care susţine existenţa a două state, Israel şi Palestina, care să trăiască alături în pace şi securitate, în cadrul unor frontiere recunoscute la nivel internaţional”.

Adunarea Generală a ONU a votat joi rezoluția prin care Palestina trece de la statutul de ”entitate observatoare ne-membră” la cel de stat observator ne-membru. 138 de stat au votat pentru, 9, printre care SUA și Israel, au votat împotrivă, iar 41 de țări, printre care Germania și România, s-au abținut.

Înainte de votul din cadrul Adunării Generale a ONU, președintele Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas, a declarat că acest vot, pe care mulți îl califică drept simbolic, reprezintă ”o ultimă șansă pentru a salva soluția cu două state”.

”Nu am venit aici să delegitimizăm un stat stabilit în urmă cu ani, și acesta este Israel, ci am venit să afirmăm legitimitatea unui stat care trebuie să-și obțină independența, și acesta este Palestina”, a declarat Abbas.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel