MAE: Mănescu, întâlnire cu ambasadorul agreat al Republicii Estonia

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, l-a primit, marţi, pe ambasadorul agreat al Republicii Estonia, Ingrid Kressel Vinciguerra, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, întâlnire care a prilejuit aprecierea stadiului excelent al relaţiei bilaterale dintre cele două state, informează un comunicat al MAE.

'Şeful diplomaţiei române a apreciat stadiul excelent al relaţiei bilaterale dintre România şi Republica Estonia, caracterizată printr-un dialog constant la nivel înalt, bazată inclusiv pe poziţii comune în cadrul Uniunii Europene, NATO, precum şi în cadrul unor formate de cooperare regionale cum ar fi Iniţiativa celor Trei Mări.

În acest context, ministrul român a salutat găzduirea, de către Estonia, a Summit-ului celor Trei Mări în anul 2020', se arată în comunicatul MAE transmis, marţi, AGERPRES. Ministrul Mănescu a încurajat continuarea demersurilor comune pentru întărirea cooperării economice între cele două ţări. Au mai fost abordate o serie de tematici de interes comun, cum ar fi Parteneriatul Estic, Politica Externă şi de Securitate Comună, părţile arătând apreciere pentru convergenţa de abordări ale celor două state. De asemenea, Ramona Mănescu a urat succes ambasadorului în activitatea în România şi a dat asigurări privind sprijinul Ministerului Afacerilor Externe în exercitarea mandatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel