MAE confirmă decesul a doi cetăţeni români într-un accident pe fluviul Rin, la frontiera franco-germană

Andrei Itu / 30 mai 2019 / 23:35 Salveaza PDF Comentarii

Doi cetăţeni români au decedat, iar altul a fost rănit uşor, în urma unui accident maritim produs joi în zona localităţii franceze Gerstheim, incident în care ar fi fost implicată o ambarcaţiune care transporta şi cetăţeni români, potrivit datelor preliminare obţinute de către Consulatul General al României la Strasbourg, informează MAE. 

Reprezentanţii consulatului au efectuat demersuri în vederea identificării şi notificării familiilor. Cetăţeanul român rănit a fost transportat la o unitate medicală din zonă pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate.

Reprezentanţii oficiului consular au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la cetăţenia şi identitatea persoanelor afectate, starea de sănătate a acestora şi circumstanţele producerii accidentului.

Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Strasbourg: +33 369.321.938, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +33 6 27 05 00 22.

Consulatul General al României la Strasbourg monitorizează cu prioritate situaţia şi este în contact cu autorităţile locale, cu unitatea medicală unde este internat cetăţeanul român, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsufleţite şi a certificatelor de deces.

Cel puţin trei persoane au murit joi după răsturnarea unei ambarcaţiuni gonflabile pe fluviul Rin, la frontiera franco-germană, una dintre victime fiind o fetiţă germană dintr-un grup în care se aflau şi români, au relatat agenţiile AFP şi DPA. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27