Funcționar consular român din Catania, comportament revoltător. Ministrul de Externe, decizie tranșantă

Ministerul Afacerilor Externe intervine în cazul unui român care a apelat la Consulatul României în Catania, iar funcționarul cu care a discutat ar fi avut un comportament necorespunzător. 

Ministerul Afacerilor Externe face precizări cu privire la situaţia unui cetăţean român care se află în Republica Italiană, cu scopul de a desfăşura activităţi sportive de performanţă şi care s-a adresat Consulatului României la Catania.

Mai exact, sportiva Alina Crăciun, care joacă baschet la echipa Alma Baschet Patti, a cerut ajutor în vederea repatrierii, dar i s-a spus să nu mai sune deoarece figurează deja pe lista de aşteptare şi a fost îndemnată să apeleze la preşedintele Klaus Iohannis, scrie Agerpres. 

”Comportamentul manifestat de către funcţionarul consular şi modul în care acesta a gestionat dialogul cu cetăţeanul român sunt condamnabile, reprezintă o încălcare a normelor de conduită şi a principiilor care ghidează activitatea Corpului diplomatic şi consular al României şi nu sunt reprezentative pentru modul în care misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României gestionează solicitările de asistenţă primite din partea cetăţenilor români.

Raportul de muncă al funcționarului a fost încheiat 

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, raportul de muncă al funcţionarului în cauză, angajat pe plan local al Consulatului României la Catania, a fost încheiat, în conformitate cu dispoziţiile art. 8.1 lit. c din Convenţia civilă de prestări servicii nr.70/30.01.2020, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, inclusiv a termenului de preaviz”, se arată într-un comunicat de presă. 

Când și cum se va putea întoarce românul în țară 

”Cu privire la situaţia cetăţeanului român care se află în Sicilia (care desfăşoară activităţi sportive la un club local), alături de partenerul său, turist, Ministerul Afacerilor Externe precizează că oficiul consular a intrat în dialog cu persoana în cauză în cursul lunii martie şi i-a comunicat acesteia posibilităţile de repatriere, inclusiv informaţii cu privire la zborul organizat de autorităţile române la data de 25 martie 2020. În plus, reprezentanţii consulatului au întreprins demersuri pe lângă diverse companii de transport rutier pentru a sprijini repatrierea pe cale rutieră a persoanei în cauză şi a partenerului acesteia, oferindu-se ca posibilă soluţie repatrierea cu prima cursă terestră preconizată pentru începutul lunii iunie. Totodată, cetăţeanul român a fost informat despre posibilitatea organizării unui nou zbor către Bucureşti şi care ar urma să plece de la Roma în perioada următoare. MAE menţionează că, în cadrul dialogului cu oficiul consular, persoana în cauză a precizat de fiecare dată că nu poate călători cu orice companie aeriană deoarece se deplasează însoţită de un animal de companie, care nu este acceptat, de regulă, pe orice zbor”, mai precizează autoritățile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel