MAE. Atenţionare de călătorie în Ecuador. Stare de urgență

Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile Republicii Ecuador au declarat stare de urgenţă pe întreg teritoriul naţional.

Starea de urgenţă pe întreg teritoriul naţional este până pe data de 3 noiembrie.

Pe fondul eliminării subvenţiilor la carburanţi şi al creşterii preţurilor acestora, se va desfăşura o grevă naţională, fiind posibile proteste, motiv pentru care au fost instituite restricţii temporare de circulaţie pentru pietoni şi vehicule, inclusiv pe timpul nopţii, conform unui comunicat de presă transmis Agerpres miercuri.

Totodată, din cauza protestelor din ultimele zile au fost raportate disfuncţionalităţi ale sistemului de transport rutier şi aerian pe întreg teritoriul ţării.

Recomandările autorităților

 

MAE recomandă cetăţenilor români să evite zonele blocate de protestatari şi aminteşte că România nu dispune de reprezentare diplomatică sau consulară de carieră în Ecuador. Astfel, cetăţenii români aflaţi pe teritoriul acestui stat sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României în Peru şi să îşi anunţe prezenţa în regiune pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Ministerul reaminteşte cetăţenilor români că pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Lima: +51 1 440 93 96, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Lima: +51 989 483 013.

Totodată, se recomandă consultarea paginilor de Internet http://lima.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte cetăţenilor români care călătoresc în străinătate că au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23