MAE, atenționare călătorie Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să călătorească în Bulgaria că Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie local a emis, pentru următoarele 24 de ore, cod portocaliu pentru căderi însemnate de precipitații sub formă de ploi.

Potrivit Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie local, în următoarele 24 de ore, regiunile Sofia, Sofia-regiune, Pernik, Kjustendil, Blagoevgrad, Pazardzhik, Smolyan și Kardzhali vor cădea cantități de precipitații sub formă de ploi, cu valori între 35 și 65 de l/m2. Datorită acestor căderi însemnate de precipitații, sub formă de ploi, topirea zăpezii se va produce în mod rapid.

Pentru aceeași perioadă a fost emis cod galben pentru căderi de precipitații sub formă de ploi, cu valori de între 20 și 30 de l/m2, în următoarele regiuni: Vidin, Montana, Vratsa, Lovech și Plovdiv.

De asemenea, a fost emis și cod galben pentru vânt puternic, care va prezenta o viteză medie de 14-19 m/s, cu rafale între 22-24 m/s, în următoarele regiuni: Haskovo, Yambol, Sliven, Burgas, Varna și Dobrich.

Informații suplimentare despre starea actuală a drumurilor din Bulgaria se pot obține din aplicația gratuită _LIMA_ (doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției “Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și non-stop la numărul de telefon 070013020. În cadrul Agenției menționate funcționează, pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situațional, care colectează și sintetizează datele privind situația drumurilor republicane/publice.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în R. Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://sofia.mae.rowww.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în “App Store” și “Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel