MAE a acționat rapid după declarațiile ambasadorului ungar

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Ungariei la Bucureşti, Nagy Károly Zoltán, a fost convocat, luni, la Ministerul Afacerilor Externe, în urma unor declaraţii de presă făcute de ambasadorul maghiar Zákonyi Botond, pe tema relaţiilor bilaterale româno-ungare.

MAE şi-a exprimat dezacordul puternic faţă de conţinutul declaraţiilor făcute de ambasadorul Zákonyi Botond cu privire la ansamblul relaţiilor bilaterale româno-ungare, într-un interviu acordat cotidianului România Liberă.

Conform unui comunicat de presă emis de MAE, partea română a atras atenţia că declaraţiile referitoare la un eventual statut de autonomie, bazat pe criterii etnice, echivalează cu o imixtiune în afacerile interne ale României.

"Partea română a atras atenţia că declaraţiile referitoare la un eventual statut de autonomie, bazat pe criterii etnice, echivalează cu o imixtiune în afacerile interne ale României. A evidenţiat că autonomia pe criteriul etnic contravine cadrului constituţional român în vigoare, iar drepturile colective nu fac parte din standardele europene în materie de minorităţi, fiind de altfel excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între România şi Republica Ungară, semnat la Timişoara, la 16 septembrie 1996 (Tratatul politic de bază)", se arată în comunicatul citat de Mediafax.

Vezi și: Ungaria, între aparență și dependență în relația cu Rusia. România, rol-cheie în diversificare

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe mai precizează că declaraţiile ambasadorului "demonstrează, odată în plus, faptul ca partea ungară nu este încă pregătită să respecte cadrul general al relaţiei bilaterale şi fundamentele politico-juridice ale acesteia, şi anume Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate, semnat în 1996, şi Declaraţia de Parteneriat Strategic, semnată în 2002. Partea română a reiterat apelul ferm ca această relaţie bilaterală să fie tratată cu maximă responsabilitate, în virtutea principiului bunei vecinătăţi şi a statutului comun de state membre UE şi NATO".

Potrivit sursei citate, "MAE a subliniat caracterul complet inadecvat al declaraţiilor din perspectiva raportării la mandatul de reprezentare al ambasadorului unui stat în statul de reşedinţă, mai ales în ceea ce priveşte aprecierile inacceptabile şi lipsite de deferenţă la adresa prim-ministrului României". În interviu, ambasadorul Zákonyi Botond a declarat că este o problemă felul în care premierul Victor Ponta şi-a construit imaginea prin opoziţie cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban.

Partea română a mai amintit reprezentantului Ambasadei Ungariei la Bucureşti stadiul la zi al discuţiilor bilaterale pe temele de interes economic, respectiv în domeniul asigurării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. "Pe palierul cooperării economico-sectoriale, s-a menţionat faptul că o serie de proiecte recente au fost materializate la iniţiativa părţii române, cum este reluarea, în iulie 2014, a lucrărilor Comisiei economice mixte, după o întrerupere de patru ani", se mai menţionează în comunicat.

Citește și: Victor Ponta, atacat dur: "Joacă două roluri". Cine sare la gâtul premierului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel