Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, vrea ca Parlamentul European să beneficieze de "un drept de iniţiativă", prerogativă deţinută doar de Comisia Europeană. Acest lucru ar putea genera noi legi la nivelul Uniunii.
"Susţin această idee de liste transnaţionale, care permite unificarea acestui demos european, ca şi crearea unui drept de iniţiativă parlamentară pentru Parlamentul European", a declarat Macron în Parlamentul de la Strasbourg, cu ocazia unui omagiu adus fostului preşedinte francez Valery Giscard d'Estaing, la un an de la moartea lui.
În UE, iniţiativa legislativă revine în prezent Comisiei Europene, chiar dacă Parlamentul European, singura instituţie aleasă prin vot, poate să-i înainteze propuneri. Legislaţiile sunt apoi negociate între trei instituţii europene - Comisia, Consiliul şi Parlamentul - apoi sunt votate de europarlamentari, scrie Agerpres.
"Parlamentul European, care ne găzduieşte astăzi la sediul său, la Strasbourg, este un miracol european" şi "un spaţiu democratic unic în lume", a subliniat Emmanuel Macron, amintind că Valery Giscard d'Estaing a contribuit la alegerea prin sufragiu universal direct a europarlamentarilor, în 1979.
"Această vitalitate democratică, putem să o întărim şi mai mult", a subliniat preşedintele francez, afirmând că este şi "în continuitatea a ceea ce apără guvernul german ce îşi va prelua în câteva zile atribuţiile".
Atunci când a preluat conducerea Comisiei Europene, în 2019, Ursula von der Leyen a pledat pentru liste transnaţionale, cu candidaţi din diferite ţări, pentru viitorul scrutin european, în 2024. Această idee fusese deja avansată, fără succes, de Emmanuel Macron, pentru alegerile din mai 2019.
Roberta Metsola, eurodeputat PPE, ar putea fi prima femeie care va conduce Parlamentul European. În plus, ea ar fi şi cel mai tânăr preşedinte din istoria instituţiei.
Manfred Weber a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că votul a fost secret şi că Roberta Metsola a fost desemnată candidata grupului pentru preşedinţia Parlamentului European cu peste 64% din voturi din primul tur de scrutin, fapt confirmat de grup printr-un comunicat. Liderul grupului PPE le-a mulţumit celor doi candidaţi, austriacul Othmar Karas şi olandeza Esther de Lange, care nu au câştigat, dar care au livrat o competiţie corectă şi foarte puternică.
„Vreau să subliniez că prezentăm o femeie candidat după peste 20 de ani pentru postul de preşedinte al PE. Dacă va fi aleasă, şi sunt sigur că va câştiga, va fi cea mai tânără preşedintă din istoria Parlamentului European”, a spus Weber. CITEŞTE CONTINUAREA AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu