Macron și Merkel, conflict. Cancelarul german a răbufnit

Ema Apostu / 05 iul 2019 / 18:00 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a criticat punctul de vedere al președintelui Franței, Emmanuel Macron, potrivit căruia UE nu poate primi alţi membri decât după eficientizarea mecanismelor de decizie.

În cadrul unui summit în Polonia la care au participat lideri europeni şi ai unor ţări balcanice, Merkel a apreciat că punctul de vedere al preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron - potrivit căruia UE nu poate primi alţi membri decât după eficientizarea mecanismelor de decizie - nu înseamnă că trebuie amânată extinderea Uniunii în Balcani.

Pe lista de aşteptare se află Albania, Serbia, Muntenegru şi Macedonia de Nord, iar cancelarul este de părere că procesul de primire a acestora în UE va dura suficient de mult încât să nu fie afectat de reforma cerută de Macron la sfârşitul săptămânii trecute, la Bruxelles.

"Nu văd în asta o abandonare a dialogului"

 

"Împărtăşesc punctul de vedere al preşedintelui Macron că mecanismele de lucru ale UE trebuie ameliorate", a spus Merkel. "Nu văd în asta o abandonare a dialogului privind aderarea", a adăugat ea.

La acelaşi eveniment, la Poznan, preşedintele polonez Andrzej Duda a criticat Uniunea Europeană pentru întârzierea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord. În iunie, liderii UE nu au reuşit să ajungă la un acord privind începerea negocierilor cu guvernele de la Skopje şi Tirana, însă au convenit să adopte până în octombrie "o decizie clară şi substanţială" cu privire la cele două candidaturi.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27