Macron-Putin, poziție oficială: Nu dorim acest lucru | DCNews
Cele mai citite

Macron-Putin, poziție oficială: Nu dorim acest lucru

vladimir_putin_si_emmanuel_macron___la_versailles_36320300
Vladimir Putin şi Emmanuel Macron la Versailles

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, aflat în vizită la Moscova, a declarat marți că Franța nu dorește "nici izolarea Rusiei față de restul Europei, nici slăbirea sa economică", transmite France Presse, potrivit Agerpres.

Într-o conferință de presă comună cu omologul său rus, Serghei Lavrov, Le Drian a făcut apel la pragmatism în relațiile bilaterale și a susținut că înaintea alegerii noului președinte al Franței, Emmanuel Macron, "lipsea poate un spirit de încredere pentru o mai bună înțelegere".

Cei doi miniștri de externe s-au copleșit reciproc cu amabilități, remarcă AFP. Le Drian l-a numit pe Lavrov prietenul său, iar acesta a promis crearea unui proces de consultare permanent între Moscova și Paris referitor la problemele din Libia și Yemen. Șeful diplomației ruse a fost invitat la Paris, unde Macron a fost deja gazda omologului său rus, Vladimir Putin, la sfârșitul lunii mai.

Pentru ministrul francez a fost prima vizită la Moscova în această nouă calitate, dar nu și o premieră absolută. El mai fusese în Rusia ca ministru al apărării, reamintește AFP, iar marți s-a reîntâlnit și cu fostul său omolog, Serghei Șoigu.

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close