Summit UE. Macron, critici dure la adresa liderilor europeni

Macron
Macron

Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat luni un 'eşec' al summitului UE cu privire la repartizarea posturilor-cheie la vârful blocului comunitar, ceea ce - în opinia sa - 'nu oferă o imagine serioasă a Europei' şi nu o 'face credibilă pe plan internaţional.

După o noapte de negocieri fără succes, şeful statului francez a denunţat agasat 'reuniuni prea lungi care nu duc la nimic' şi 'ore petrecute în vorbărie', ironizând pe seama 'clubului Celor 28 care se reuneşte fără să decidă vreodată'. Deşi summitul a fost suspendat până marţi dimineaţă în lipsa unui acord, el speră totuşi în deblocarea situaţiei rapid marţi.

'Revin mâine la 11:00 şi cred că mâine vom putea avea în câteva ore un acord', şi-a exprimat speranţa Macron.

'Uneori, oboseala duce la iritări, este ceea ce s-a întâmplat în această dimineaţă, ele sunt inutile şi, deci, trebuie să avem înţelepciunea de a lăsa să treacă câteva ore', a subliniat el, explicând că liderii europeni au fost în cursul nopţii de duminică spre luni 'foarte aproape de un acord'.

"Acest eşec este legat de ambiţiile personale"

Chiar dacă propunerile pentru funcţiile-cheie nu au permis să se ajungă la un acord, 'trebuie să ne mişcăm', a apreciat Macron, indicând că 'Frans Timmermans, Michel Barnier sau Margrethe Vestager ori alţii au competenţele de a avea funcţii executive de nivel înalt'.

'Acest eşec este legat de divizările şi, uneori, de ambiţiile personale care nu-şi au locul la masa' discuţiilor, a afirmat în continuare Emmanuel Macron, refuzând să menţioneze nume. 'Este nevoie ca aceste reuniuni să fie mai bine pregătite. Întregul proces a fost gândit prost', a mai opinat el.

'Nu oferim o imagine serioasă a Europei', a deplâns preşedintele francez. Acest eşec subminează credibilitatea europenilor pe plan internaţional şi în rândul concetăţenilor şi arată necesitatea de a reforma regulile de funcţionare ale UE, de aceea orice extindere (către noi state membre) este 'imposibilă', a spus Macron.

"Nu vom fi credibili la nivel internaţional"

'Atât timp cât nu am reformat metoda noastră guvernamentală, nu vom fi credibili la nivel internaţional şi nu vom putea extinde UE. Nu putem avea o lume din ce în ce mai violentă pe subiecte geopolitice, climatice, democraţii iliberale sunt în curs de afirmare şi să fim un Club din 28 care se reuneşte fără să decidă vreodată, să fim serioşi! Şi concetăţenii noştri văd aceasta! Deci, depinde de noi să ne mişcăm. Trebuie să ne schimbăm regulile! Îmi voi depune toată energia în acest scop. Nu putem fi ostaticii grupurilor mici care se formează', a spus preşedintele francez.

'Voi refuza orice formă de extindere înainte de o reformă profundă a funcţionării noastre instituţionale, pentru a avea acel spirit de seriozitate', a pledat Emmanuel Macron. 'Nu suntem serioşi procedând astfel, nu ne putem petrece atâtea ore în vorbărie', a mai spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel