MacKenzie Scott, fosta soție a celui mai bogat om de pe planetă, a donat 4,2 miliarde de dolari în 4 luni

MacKenzie Scott, fosta soţie a lui Jeff Bezos, a donat peste 4 miliarde de dolari în scopuri caritabile.

Miliardara americană MacKenzie Scott, fosta soţie a lui Jeff Bezos, fondator şi CEO al Amazon şi cel mai bogat om de pe planetă, a dezvăluit că a donat peste 4 miliarde de dolari în scopuri caritabile, relatează Agerpres. Banii ar fi ajuns la 384 de organizaţii caritabile în ultimele patru luni, transmite AFP.

De ce a luat această decizie


Într-un articol publicat pe platforma Medium, MacKenzie Scott a explicat că a luat această decizie pentru a-i ajuta pe americanii cei mai afectaţi de pandemie.

"Atât pierderile economice, cât şi repercusiunile pe planul sănătăţii au fost mai grave pentru femei, persoanele de culoare şi cele care trăiesc în sărăcie. În acelaşi timp, (pandemia) le-a permis miliardarilor să-şi crească în mod considerabil averile.", a scris ea.

Donaţiile au mers către organizaţii de pe întreg teritoriul ţării care acţionează în domenii diverse: bănci de alimente, servicii financiare şi de credit pentru comunităţi defavorizate, grupuri juridice care luptă împotriva discriminărilor.

Avere de peste 60 de miliarde de dolari



În luna iulie, Scott anunţase deja donaţii de 1,7 miliarde de dolari către mai mult de 100 de organizaţii caritabile. Anunţul de marţi ridică la circa 6 miliarde de dolari suma donaţiilor sale făcute publice. O mare parte din averea sa provine de pe urma divorţului de Jeff Bezos, încheiat în iulie 2019 şi care i-a adus atunci acţiuni la Amazon de 38 miliarde de dolari, dar a căror cotaţie a crescut considerabil pe Wall Street în perioada pandemiei.

Miliardara a promis că îşi va dona jumătate din avere unor opere caritabile. Potrivit clasamentului Bloomberg, Mackenzie Scott, care este şi romancieră, are o avere de 60,7 miliarde de dolari, ceea ce face din ea a 18-a cea mai bogată persoană de pe planetă.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel