Cele mai citite

Luptător român de K1, ÎMPUȘCAT MORTAL

Anca Murgoci Autor: Anca Murgoci
sebastian_chira_53134800

Luptătorul de K1, Sebastian Chira, a murit împușcat în Olanda.

Până acum nu se știe cine l-a împușcat.

În ultimul mesaj transmis pe Facebook, Sebastian Chira scria: "e mai bine să sfârșești într-un mod dureros decât să ai parte de o durere ce duce nicăieri".

Românul era stabilit în Olanda din anul 2004.

"Sunt plecat din România din cauza unor poliţişti. Am fost condamnat pentru că am făcut scandal într-o discotecă. Însă, în comparaţie cu faptele pe care ei le-au comis, eu sunt mic copil", spunea el într-o scrisoare adresată ziarului Clujeanul, în urmă cu câţiva ani.

Totodată, mărturisea că la 17 ani a început să prindă "gustul vieţii", adică să frecventeze discotecile şi localurile din Cluj. Un tip cu constituţia sa nu avea cum să treacă neobservat. "Eram sportiv, vicecampion naţional la wu-shu, dar foarte impulsiv din fire. Am început să îmi fac un nume în oraş, dar, în scurt timp, şi foarte mulţi duşmani", povestea Sebi Chira.

Fiind catalogat ca un tip dur, a fost angajat bodyguard la Casino Salto. În acelaşi timp, se ocupa cu ordinea în unele localuri din oraş. "Încercam să supravieţuiesc în felul meu. Nu am furat, nu am violat, nu am înşelat. Aveam o singură problemă: scandalurile", recunoştea el.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close