Lukașenko continuă să vorbească cu Putin despre protestele din Belarus

 Alexandr Lukașenco a avut o nouă discuție cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Președintele rus Vladimir Putin și președintele belarus, Alexandr Lukașenko, au continuat duminică să discute despre protestele din Belarus, vorbind și despre ceea ce potrivit lor, este o presiunea exercitată asupra țării din afară, a informat serviciul de presă de la Kremlin, potrivit Interfax.

"Partea rusească și-a reafirmat disponibilitatea de a oferi asistența necesară în soluționarea problemelor apărute pe baza principiilor Tratatului privind înființarea statului Uniunii, precum și, dacă este necesar, prin intermediul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă", se arată în mesaj.

Potrivit agenției de stat BelTA, „președintele rus și-a exprimat viziunea asupra situației”. "Liderii țărilor au reafirmat acordul potrivit căruia în cazul agravării situației în ceea ce privește amenințările externe, părțile vor reacționa în comun în conformitate cu dispozițiile prevăzute de Tratatul de securitate colectivă", se arată în publicație.

Aceasta este a doua conversație între președinții Rusiei și Belarus. Sâmbătă serviciului de presă de la Kremlin a raportat că Putin și Lukașenko au discutat telefonic despre evenimentele care au loc în Belarus și și-au exprimat încrederea că toate problemele vor fi rezolvate în curând. Lukașenko a declarat sâmbătă  că Rusia a promis asistență completă în caz de amenințări militare externe.

Începând cu 9 august, în Belarus, s-au organizat proteste în masă. Oamenii sunt nemulțumiți de rezultatele alegerilor, considerându-le fraudate. Conform datelor oficiale ale CEC din Belarus, 80,1% dintre alegători au votat pentru Lukașenko, iar 10,12% pentru Svetlana Tikhanovskaya. Ieri în toată țara au ieșit mii de oameni care au protestat pașnic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel