Lovitură pentru România. Acreditarea laboratorului antidoping, suspendată

Acreditarea Laboratorului antidoping de la Bucureşti a fost suspendată de către Agenţia Mondială Andidoping (WADA)  din cauza nerespectării Standardelor Internaţionale pentru Laboratoare (ISL).

"Suspendarea provizorie, care a intrat în vigoare la 29 noiembrie 2017, interzice laboratorului de la Bucureşti efectuarea oricăror activităţi antidoping, incluzând toate analizele de urină şi sanguine. Suspendarea rămâne în vigoare până când procedurile disciplinare vor fi efectuate de o comisie independentă de disciplină, care va fi mandatată să facă recomandări preşedinţiei Comitetului Executiv al WADA, cu privire la situaţia acreditării WADA a laboratorului. În perioada suspendării provizorii, probele care nu au fost încă analizate la Bucureşti, probele aflate în procedură de confirmare şi orice probă pentru care a fost raportat un Rezultat Analitic Pozitiv trebuie transportate în singuranţă la alt laborator acreditat WADA. Acest lucru este necesar pentru a asigura o analiză continuă de înaltă calitate a probelor, care ajută la păstarea încrederii sportivilor în acest proces şi în largul sistem antidoping", se arată în comunicatul WADA.

Laboratorul de Control Doping din România era singurul laborator din Europa de Est acreditat de Agenţia Mondială Antidoping. Fondat în august 1983, a funcţionat iniţial în structura oganizatorică a Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport. Laboratorul de Control Doping din România a primit acreditarea internaţională din partea WADA la 29 iulie 2009.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel